Primăria Ploiești a rămas fără bani pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 24-09-2019

Actualizat: 24-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: gds.ro

Aproximativ 1.000 de persoane cu handicap din Ploiești vor primi indemnizațiile cu întârziere deoarece Primăria Ploiești nu a avut bani pentru plata acestora, potrivit Mediafax.

Directorul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC) Ploiești, Dan Dinu, a declarat că plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap trebuia făcută vineri. Pentru că Primăria Ploiești nu are bani, acest lucru nu s-a întâmplat.

Citește și: VIDEO - Bogdan Licu, în cazul Adriana: Sunt suspiciuni că activitatea olandezului s-a desfășurat pe mai multe județe

„Primăria nu a avut lichidități. Am vorbit și ne vor da toți banii ca până la finele lunii să fie drepturile achitate. Nu au primit indemnizațiile cei care primesc bani prin mandat poștal. Aici procedura este mai greoaie. Asistenții persoanelor cu handicap și-au primit salariile”, a declarat Dinu.

Potrivit acestuia, 1.003 de persoane cu handicap din Ploiești așteaptă acum plata indemnizațiilor, fiind vorba despre o sumă totală de 1,3 milioane de lei.

O persoană cu handicap are o idemnizație de 1.263 de lei pe lună.

La nivelul municipiului există 1.800 de bolnavi și 480 de asistenți personali.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri