Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primăria Suceava oferă premii în bani elevilor care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

stiri.botosani.ro
nota 10

Elevii suceveni care au obţinut media 10 la examenul de Evaluare Naţională, sesiunea iunie 2022, precum şi cei care au obţinut acelaşi rezultat la Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, vor fi recompensaţi cu premii în bani de la bugetul local al municipiului Suceava, hotărâri în acest sens urmând să fie aprobate în şedinţa de Consiliu Local din 28 iulie.

Primarul Ion Lungu, iniţiatorul proiectelor de hotărâre, a propus ca pentru elevii de 10 de la Evaluarea Naţională să fie acordate premii de câte 3.000 de lei, iar pentru cei de la Bacalaureat, câte 5.000 de lei, potrivit Agerpres.ro.

Conform celor două proiecte, opt absolvenţi de liceu cu 10 la Bacalaureat vor primi aceste premii în bani, respectiv Isabella Ududec, Mihaela Daniela Căpuşneac, Alexandru Butnaru şi Ştefana Miruna Buliga, toţi de la Colegiul Naţional "Petru Rareş", Alina Vişan şi Dan Dinu Hostiuc, de la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare", Marian Tenciu şi Gheorghe Andrei Horgot, de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu".

Alţi cinci elevi care au obţinut 10 la Evaluarea Naţională vor primi şi ei premii în bani, respectiv Albert Ştefan Verciuc, de la Şcoala Gimnazială "Ion Creangă", Teodora Brumă, de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Sabina Curcă Costan şi Adrian Sebastian Varvaroi, de la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare", precum şi Amedeea Lionte, de la Liceul Teoretic "Filadelfia".

"Promovarea performanţei în educaţie constituie un obiectiv de maximă importanţă pentru oraşul nostru", arată primarul Ion Lungu în expunerea de motive, considerând că prin aceste măsuri creşte gradul de implicare a municipalităţii în domeniul educaţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.