DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primăria Timișoara încheie un acord cu Banca Mondială, pentru un nou sistem de termoficare

orasul-timisoara.ro
colterm termoficare energie

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, joi, că administraţia publică locală a demarat demersuri pentru încheierea unui acord cu Banca Mondială (BM), prin care instituţia financiară va furniza municipiului o strategie de termoficare şi de eficientizare energetică pentru viitor, dar şi un plan pentru restructurarea şi retehnologizarea Colterm, anunță Agerpres.

"Ne dorim să luăm Banca Mondială ca partener al Municipiului Timişoara şi avem încredere că, sprijiniţi de această instituţie care colaborează cu Guvernul şi cu alte autorităţi locale, ne vom atinge obiectivul. Vom propune Consiliului Local adoptarea acestui acord care asigură un viitor sustenabil pentru sistemul de termoficare al Timişoarei şi nu cârpeli pentru a asigura supravieţuirea companiei, ca scop în sine. Noi schimbăm perspectiva. Nu rostogolim datorii, nu cârpim ţevi, nu întreţinem Colterm fără limită din bugetul local. Noi ne angajăm să construim un nou sistem de termoficare performant", a declarat Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.

În cadrul acestui acord, specialiştii Băncii Mondiale vor furniza un plan pe termen scurt, mediu şi lung care va permite transformarea companiei într-una care produce şi furnizează agent termic în mod ecologic, folosind combustibili alternativi.

Această strategie şi parteneriatul cu Banca Mondială va permite companiei să acceseze fonduri rambursabile şi nerambursabile, în condiţii avantajoase, pentru a pune în practică cele stabilite în parteneriat cu BM.

În altă ordine de idei, Dominic Fritz a anunţat că directorul Colterm, Petre Nenu, a depus, joi, la DNA, o plângere penală pe 11 speţe. Este vorba despre suspiciuni de infracţiuni comise în trecut, identificate în ultimul raport al Curţii de Conturi. Edilul a dat ca exemplu un credit de 35.000.000 de lei, garantat de Primăria Municipiului Timişoara, luat în condiţii extrem de dezavantajoase de Colterm, printr-un intermediar care a încasat un comision "suspect", de 600.000 de lei. De asemenea, compania de termoficare a plătit unei firme un avans de 1.000.000 de lei, aceasta intrând imediat apoi în faliment.

Colterm le cere procurorilor să investigheze şi dacă alte fapte sesizate în raportul Curţii de Conturi se constituie în infracţiuni, printre care neorganizarea contabilităţii de gestiune, neefectuarea inventarierii şi lipsa evaluării elementelor patrimoniului public şi privat, cheltuieli nejustificate, avansuri fără contract pentru prestări servicii nerealizate, nereguli în efectuarea de achiziţii asocieri cu persoane fizice şi juridice în condiţii neeconomice pentru Colterm.

Primarul Dominic Fritz a mai anunţat că directorul Colterm a contestat şi amenda primită de la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru necumpărarea certificatelor verzi, în opinia companiei aceasta fiind aplicată fără respectarea prevederilor legale şi a depus o cerere de suspendare a procedurii la Curtea de Apel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.