Primărie amendată de Garda de Mediu pentru nesalubrizarea unui teren. Sancţiunea a fost de 50.000 de lei

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 17-11-2025 17:11

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Primăria unei localităţi din judeţul Olt, unde un teren cu deşeuri depozitate ilegal nu a fost salubrizat în termenul stabilit după controlul comisarilor de mediu, a fost sancţionată cu 50.000 de lei, a informat, luni, şeful Gărzii de Mediu Olt, Gheorghe Neacşa.

Acesta a precizat că reprezentanţii Gărzii de Mediu Olt au efectuat în localitatea respectivă un control în luna iulie şi au dispus măsuri pentru salubrizarea unor terenuri pe care erau depozitări necontrolate de deşeuri, însă terenul nu a fost salubrizat în perioada stabilită, potrivit Agerpres.

"Sancţiunea a fost de 50.000 de lei, cea mai mare aplicată anul acesta unei unităţi administrativ - teritoriale pentru nerespectarea normelor privind regimul deşeurilor şi protecţia mediului, în condiţiile în care terenul cu depozitări necontrolate de gunoaie nu a fost salubrizat în perioada prevăzută prin măsurile dispuse după controlul din luna iulie. În acest an au mai fost sancţionate cu amenzi încă trei primării, una cu 45.000 de lei şi alte două cu câte 20.000 de lei, din cauza depozitărilor necontrolate de deşeuri pe terenuri din localităţile respective", a spus Gheorghe Neacşa.

De la începutul acestui an şi până în prezent, Garda de Mediu Olt a sancţionat în total, din cauza depozitărilor necontrolate de deşeuri, 10 primării, dintre care patru cu amenzi şi şase cu avertismente, cât şi trei primari.

Primarii au fost sancţionaţi de comisarii de mediu din cauza nerespectării normelor privind gospodărirea localităţilor.

"În contextul verificărilor prinvind depozitările necontrolate de deşeuri, comisarii Gărzii de Mediu Olt au aplicat de la începutul anului şi până în prezent 13 sancţiuni, dintre care şase avertismente unor unităţi administrativ teritoriale, trei sancţiuni în valoare de câte 1.500 de lei fiecare unor primari şi patru sancţiuni cu valoare totală de 135.000 lei unor unităţi administrativ teritoriale", a mai precizat şeful Gărzii de Mediu Olt.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri