Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că s-a prelungit cu 30 de zile termenul de depunere a ofertelor pentru finalizarea proiectului Prelungirea Ghencea

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 02-01-2024

Actualizat: 02-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Primaria Capitalei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că s-a prelungit cu 30 de zile termenul de depunere a ofertelor pentru finalizarea proiectului Prelungirea Ghencea, până pe 12 februarie 2024, ca urmare a interesului crescut din partea operatorilor economici pentru această procedură şi a solicitărilor de prelungire a termenului.

”Am prelungit cu 30 de zile termenul de depunere a ofertelor pentru finalizarea proiectului Prelungirea Ghencea. Decizia vine ca urmare a interesului crescut din partea operatorilor economici pentru această procedură şi a solicitărilor de prelungire a termenului”, precizează primarul Capitalei.

Astfel, înscrierile în SEAP se pot face până pe 12 februarie 2024.

”Achiziţia vizează serviciile de proiectare şi execuţie, atât pentru finalizarea lucrărilor executate parţial, cât şi pentru demararea lucrărilor la celelalte etape ale proiectului, inclusiv linia de tramvai şi parcarea de tip Park & Ride”, mai spune primarul.

Anunţul din SEAP poate fi consultat accesând următorul link: https://e-licitatie.ro/.../not.../c-notice/v2/view/100173692

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri