Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, trimis în judecată pentru fraudarea alegerilor locale din 2020, a fost pus sub acuzare într-un dosar similar, care vizează fraudarea alegerilor parlamentare din 2020.
Potrivit unui răspuns transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, la solicitarea AGERPRES, la nivelul acestei unităţi se află în lucru un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări cu privire la presupuse activităţi infracţionale desfăşurate la data de 6 decembrie 2020, cu ocazia scrutinului electoral pentru alegerile parlamentare din România.
"În cauza penală, prin ordonanţa din data de 22.03.2024 s-a dispus confirmarea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de 51 de persoane, care au avut atribuţii privind organizarea alegerilor parlamentare din data de 06.12.2020, din comuna Ciorani, judeţul Prahova, printre care şi faţă de numitul Marin Voicu. În sarcina numitului Marin Voicu s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de instigare la falsificarea de documente şi evidenţe electorale, în formă continuată", arată sursa citată.
Dosarul privind fraudarea alegerilor locale din septembrie 2020 în comuna prahoveană Ciorani a fost trimis în judecată în iulie 2021, fiind deferiţi justiţiei 23 de inculpaţi, inclusiv primarul Marin Voicu.
Astfel, 20 de persoane sunt acuzate de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, două sunt acuzate de complicitate la comiterea acestei fapte, iar primarul Marin Voicu este trimis în judecată pentru instigare la falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.
În acest dosar au fost încheiate anterior patru acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
"Cu ocazia alegerilor locale din data de 27 septembrie, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice", preciza anterior Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Inculpaţii din dosarul fraudei electorale din comuna Ciorani "nu au absolut niciun trac infracţional", sunt "naturali" şi râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor, "furând" voturile alegătorilor "fără niciun resentiment", se arăta într-o motivare a Tribunalului Prahova, care a dispus, la acel moment, arestarea preventivă a a mai multor inculpaţi.
Conform documentului, aceştia sunt naturali "pentru că nu le pasă de valorile unei societăţi democratice".
Primarul comunei Ciorani, inculpat într-un nou dosar de fraudare a alegerilor
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

644
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
644

29
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
29

1.167
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
1.167

4.570
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
4.570

2.840
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
2.840

3.045
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
3.045

5.352
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
5.352

31
Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european despre proiectele de infrastructură ale României
31

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

3.766
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.766

44
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
44

4.027
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
4.027

2.619
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.619
















Comentează