Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul din Focșani, după acuzațiile PNL: Niciun partid nu va face duminică marș. Sică Mandolină propovăduiește apocalipsa electorală

Miting PNL Teleorman

Primăria Focșani reacționează după ce președintele PNL a atras atenția că partidele de la putere vor sa organizeze o contra-manifestație duminică, atunci când va avea loc mitingul liberalilor. Primarul Cristian Misăilă precizează, într-un comunicat de presă, că în paralel cu mitingul liberalilor va avea loc un festival culinar, menționând ca partidelor le-au fost interzise marșurile tocmai pentru a se evita conflictele.

"PNL vrea la Focșani - “stare de nervozitate crescută și lupte de stradă”

După ce zilele trecute domnul Klaus ne împărțea în români și pesediști, iată că acum vine un alt domn, poreclit de presă Sică Mandolină, care propovăduiește apocalipsa electorală la Focșani.

Speriat probabil de faptul că se va face de râs și de această dată, șeful liberalilor vede viața în culori sumbre și anunță cu glas de bariton că ar putea exista confruntări de stradă care să se termine cu „bătălia de la Focşani”.

Mai mult chiar, dând dovadă de totală necunoaștere a legii, acesta “atrage atenţia” Primarului Municipiului Focşani că o eventuală altă acțiune politică desfășurată în același timp este împotriva democraţiei. Și ca să-și justifice aberația, vine cu o minciună gogonată, cum că în societate există „o stare de nervozitate crescută”, astfel fiind risc de conflicte. De fapt, acest domn este nervos că nu i s-a aprobat marșul, în condițiile în care au existat cereri similare și toți solicitanții au fost tratați în mod egal!

Citeste si Reeducare la MORGĂ pentru șoferii băuți - Program INEDIT în Republica Moldova

În plus, exact în acest week-end, în Piața Unirii din centrul orașului are loc un festival mediteranean cu fructe de mare și delicii turcești, organizarea acestuia fiind aprobată cu mult timp înainte. Presupunând că festivalul nu ar fi existat în aceste zile, trebuie totuși făcută mențiunea că nu scrie nicăieri, în nicio lege, că numai unui singur partid i se poate aproba în aceeași zi o acțiune politică sau un miting. Probabil că liberalii ar dori ca atunci când ei organizează ceva să nu se mai întâmple nimic altceva și eventual și pamântul să ia o pauză din a sa rotație în jurul soarelui. Așa ceva este însă imposibil și tocmai de aceea niciun partid nu va face duminica marș, astfel evitându-se și posibilitatea ca două sau mai multe grupuri să se întâlnească și lucrurile să degenereze.

De altfel, așa cum a văzut o țară întreagă, “o stare de nervozitate crescută” a existat numai în cazul mitingurilor organizate de cei ce pompos se declară ingrijorați de soarta democrației. În rest, românii sunt pașnici, indiferent de culoarea lor politică și știu să se respecte unii pe alții. Ceea ce nu reușiți dumneavoastră, domnilor liberali mari și mici, să înțelegeți este faptul că românii vor de la clasa politică soluții, programe și proiecte, nu gargară ieftină și nici huța cu maimuța.

Învățați, vă rog, să îi respectați pe români și nu mai instigați la ură și la violență fizică și verbală. Și la fel vă rog și pentru focșăneni. Să știți că cetățenii din Municipiul Focșani s-au săturat să tot vadă cum peneliștii din Consiliul Local sunt, fără nicio scuză și aproape de fiecare dată, împotriva proiectelor de mare interes pentru întreaga noastră comunitate. Așa ca lăsați minciunile, prostiile și scenariile cu bătăuși și lupte de stradă. Coborâți în viața reală și fiți oameni. Măcar acum!", transmite Primăria Focșani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.