UPDATE: Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, și-a dat demisia. Reacția liderului PNL Cluj a venit la scurt timp printr-o postare pe Facebook:
„Domnul primar al orașului Huedin, Mircea Moroșan, a fost și va rămâne un reper de performanță în administrația publică.
Și-a pus amprenta asupra a tot ceea ce a însemnat dezvoltarea orașului Huedin. Vorbim despre un oraș care, aș putea spune, a fost luat de la stadiul de străzi de pământ și adus la un nivel ridicat de civilizație; un oraș care, până mai ieri, se încălzea cu lemne în sobe, iar astăzi beneficiază de o rețea de gaze naturale; un oraș care a dezvoltat un spital în care actul medical este comparabil cu cel din Cluj; un oraș în care învățământul a intrat într-o nouă etapă, în care școlile au fost dezvoltate și modernizate la standarde occidentale.
În același timp, respect pe deplin dreptul fiecăruia de a-și croi propriul drum în viață și sunt convins că domnul primar va rămâne mereu aproape de comunitate, iar ușa domniei sale va fi deschisă tuturor celor care vor dori să înțeleagă cum se construiește o administrație performantă.
Vă mulțumim.
Și, nu în ultimul rând, vă mulțumesc personal pentru zecile de ani petrecuți împreună”, a declarat Daniel Buda, liderul PNL Cluj.
Știrea inițială:
'Mandatul a fost câştigat cu dificultate, cu aproximativ o treime din voturi, fapt care mi-a dat de gândit. Fără o majoritate solidă, de 50% plus unu, nu consider corect să iau decizii nepopulare' a spus fostul edil.
Primarul Mircea Moroșan părăsește administrația după cinci mandate
Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, și-a anunțat demisia, conform unui comunicat de presă al Primăriei din județul Cluj. Liberalul, în vârstă de 66 de ani a decis să se retragă din administrația publică. Primarul a luat decizia după patru mandate consecutive duse la bun sfârșit și un al cincilea câștigat în urma alegerilor locale din anul 2024.
Primarul demisionar a explicat că reforma administrativă nu poate fi făcută fără un sprijin important din partea comunității.
„Ne aflăm în pragul unor decizii importante privind reforma administrativă, iar fără o majoritate solidă, de 50% plus unu, nu consider corect să iau decizii nepopulare, care să afecteze întreaga comunitate. Nu doresc ca administrația locală și primarul să fie puși în situația de a aplica măsuri dificile, asumate la nivel central, fără o susținere clară din partea cetățenilor. Am ales să fac acest pas după mulți ani de muncă în slujba comunității. Am încercat întotdeauna să pun interesul orașului pe primul loc și să las în urmă proiecte care să conteze pe termen lung. Huedinul de astăzi este un oraș care arată și funcționează altfel decât în urmă cu ani, iar acest lucru a fost posibil datorită unei echipe implicate și a încrederii acordate de cetățeni”, a declarat Mircea Moroșan, potrivit Mediafax.
Proiecte de infrastructură și modernizare continuă sub conducerea viceprimarului
Potrivit comunicatului, printre realizările majore ale primarului demisionar sunt „aducerea magistralei de gaz în Huedin și dezvoltarea rețelei de distribuție a gazului, implementarea unui sistem nou și viabil de alimentare cu apă și canalizare, precum și construirea unei stații de epurare și a unei stații de pompare a apei.”
„Totodată, în această perioadă au fost realizate blocuri ANL, a fost construită o hală agroalimentară, iar orașul a cunoscut o schimbare vizibilă a imaginii sale urbane, prin modernizarea zonei civice și amenajarea de parcări în principalele zone aglomerate. Un alt proiect important îl reprezintă renovarea Casei de Cultură, precum și dezvoltarea unui sistem medical modern, cu 16 cabinete noi, care deservește nu doar orașul Huedin, ci și localitățile din zona înconjurătoare”, a transmis Primăria Huedin.
Atribuțiile de primar vor fi preluate de către viceprimarul Norbert Dezsi, a precizat Primăria orașului Huedin.






























Comentează