Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul din România care va înființa grupuri de pază civilă pe străzi: se limitează programul magazinelor

miercurea ciuc

Primarul din România care va înființa gărzi civile pe străzi: se limitează programul magazinelor

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a prezentat, luni, o serie de măsuri pentru întărirea siguranţei publice în oraş, în contextul în care săptămâna trecută două femei au fost bătute, pe stradă, de un grup de adolescente. El a susţinut, astfel, creşterea numărului de patrule pe străzi, introducerea grupurilor de pază civilă, dar şi limitarea programului magazinelor care acum funcţionează non-stop până la ora 23.30, în cazul celor alimentare. ”Au existat multe plângeri din partea locuitorilor care au reclamat că există o problemă constantă de consum de alcool, zgomot şi dezordine în timpul orelor de noapte, lângă magazinele deschise în sistem non-stop”, a argumentat el.

”În calitate de primar al municipiului Miercurea Ciuc, nu pot să tac în problema siguranţei publice în oraş. Sunt furios din cauză că, periodic, se amplifică comportamentul agresiv al unor indivizi din oraş, sunt furios din cauza batjocoririi oraşului nostru liniştit şi drag. Trăim într-unul dintre cele mai calme şi mai normale oraşe din ţară, însă atunci când auzim vestea unui atac asupra cuiva, victima este întotdeauna cineva cunoscut, un vecin, o cunoştinţă al unui prieten. Cu alte cuvinte, suntem o comunitate care se cunoaşte, iar acest lucru face ca oraşul nostru să fie locuibil. Suntem într-o poziţie mult mai bună decât marile oraşe, sau decât unele regiuni, dar asta nu înseamnă că putem privi ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile fără să luăm măsuri. Ne-am săturat!”, a afirmat primarul Korodi Attila.

El a adăugat că ”această problemă nu este rezultatul unei perioade scurte de timp, este una care s-a format de-a lungul unor ani buni, iar soluţia ei nu poate fi imediată”.

”Siguranţa publică este o problemă cardinală pentru mine, şi ca simplu locuitor al oraşului şi tată a trei copii”, a arătat Korodi.

Măsuri de securitate în oraș

El a amintit ce s-a făcut în ultimii trei ani, de la înfiinţarea Poliţiei Locale, iluminat stradal, camere de supraveghere, care ”nu rezolvă problema”, dar reprezintă ”un ajutor eficient”.

”În acelaşi timp, este clar că există o serie de probleme legate de siguranţa publică privind ordinea publică. Prin urmare, am sintetizat în 10 puncte paşii care trebuie întreprinşi pentru a îmbunătăţi siguranţa publică în Miercurea-Ciuc. Unele puncte care trebuie să le implementăm noi, altele trebuie să fie implementate de către guvern şi sunt puncte care necesită muncă parlamentară”, a continuat primarul.

Potrivit acestuia, trebuie restabilit numărul de patrule care operau la începutul anilor 2000, nu să fie o medie de 2-3 echipe pe străzi pe zi.

”Din păcate, comparativ cu începutul anilor 2000, pe străzile oraşului sunt cu 80% mai puţine echipe de patrulare, pentru că nu sunt suficienţi agenţi de patrulare. Guvernul ar trebui să elimine îngheţarea angajărilor şi să repartizeze un număr adecvat de personal pentru fiecare municipiu. Nu doar în judeţul Constanţa trebuie rezolvate problemele, trebuie să se acţioneze în toate regiunile şi judeţele. De asemenea, guvernul ar trebui să elimine interdicţia de angajare şi în cadrul jandarmeriei.  Trebuie crescut numărul personalului de patrulare al jandarmeriei”, a argumentat Korodi.

Totodată, el a susţinut că Guvernul ar trebui să elimine pe termen nelimitat interdicţia ca autorităţile locale să angajeze personal în cadrul forţelor de Poliţie locală.

”Poliţia locală din Miercurea-Ciuc nu este un substitut al poliţiei naţionale şi municipale, ci completează activitatea acestora în multe domenii, inclusiv în ceea ce priveşte ordinea publică. După înfiinţarea sa, poliţia locală a planificat o creştere sănătoasă a personalului. Am început cu 7 ofiţeri de poliţie locală, dintre care unul a plecat, dar nu ni s-a permis să angajăm altcineva în locul lui, iar în ultima perioadă lungă nu am putut angaja alţi ofiţeri deloc din cauza interdicţiei guvernului de a angaja”, a menţionat edilul.

Potrivit acestuia, ar trebui adoptate legi şi metodologii pentru a sprijini crearea grupurilor de pază civilă, care au un rol major în prevenire şi care pot creşte semnificativ siguranţa publică prin consolidarea prezenţei pe stradă, într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor şi prin cooperare comunitară.

”Trebuie să creăm o legislaţie uşor aplicabilă pentru a pedepsi delincvenţa juvenilă! În cazul în care infractorii provin dintr-un mediu familial care nu asigură sau nu poate asigura educaţia lor adecvată, aceştia trebuie să fie scoşi din acel mediu şi plasaţi într-o instituţie publică de plasament sau de corecţie. Aceşti tineri, dacă provin dintr-un mediu familial distrus, nu pot fi schimbaţi de un simplu sistem şcolar”, a arătat Korodi Attila.

El a subliniat că sarcina de muncă în serviciul comunităţii trebue să fie legată de plata prestaţiilor pentru toate persoanele sănătoase.

”Fără muncă, nu există beneficii. Este inacceptabil să avem copiii care văd exemplul unei vieţi fără muncă. De asemenea, nu este acceptabil ca cei care trăiesc în sărăcie extremă şi, în cele din urmă, încep să muncească ca şi întreţinători de familie să nu fie văzuţi ca un bun exemplu de urmat. Trebuie creat cadrul legal care să permită tuturor municipalităţilor să înfiinţeze întreprinderi sociale, astfel încât să putem realiza extinderea ocupării forţei de muncă la toţi cei care beneficiază de asistenţă socială”, a mai afirmat primarul.

În plus, a susţinut el, aceste probleme trebuie abordate la nivelul întregului bazin Ciuc, deoarece, din cauza mobilităţii, nu afectează doar o singură localitate.

Korodi a adăugat că toţi cetăţenii români ar trebui să primească cărţi de identitate fără obligativitatea menţionării domiciuliui stabil.

”Din păcate, multe persoane obţin o carte de identitate pe suport de hârtie doar pentru un an, din cauza situaţiei nesoluţionate a actelor de proprietate. Aceste persoane, copiii lor, nu pot trăi şi munci ca cetăţeni cu drepturi depline. În Ungaria şi în ţările occidentale există cărţi de rezidenţă şi cărţi de identitate separate. În lipsa acestora, nu va fi posibilă reintegrarea deplină a tuturor pe piaţa muncii, iar numărul persoanelor care au nevoie de prestaţii sociale va creşte”, a explicat el.

O altă măsură menţionată este limitarea orele de deschidere a sălilor de jocuri, astfel încât acestea să funcţioneze, la Miercurea Ciuc, doar până la ora 20.00.

Totodată, Korodi a propus ca magazinele să nu mai poată funcţiona non-stop.

”Toate magazinele alimentare trebuie să se închidă la ora 23:30. Au existat multe plângeri din partea locuitorilor care au reclamat că există o problemă constantă de consum de alcool, zgomot şi dezordine în timpul orelor de noapte, lângă magazinele deschise în sistem non-stop”, a argumentat el.

Şi funcţionarea cluburilor de noapte în cartierele rezidenţiale va fi trebui să fie reglementată. ”În timpul orelor de noapte, există un nivel ridicat de dezordine stradală în vecinătatea acestora. Au existat numeroase plângeri din partea rezidenţilor cu privire la funcţionarea acestora pe timp de noapte”, a arătat Korodi.

El a menţionat că va cere grupului parlamentar al UDMR sprijin ”pentru a schimba legislaţia pentru a forţa guvernul să fie cu adevărat activ în domeniul garantării siguranţei publice”.

”Vineri vom lansa o petiţie în sprijinul acestor puncte de acţiune. Dacă nu există unitate, revendicările pe care le facem nu vor fi luate în serios la Bucureşti”, a conchis Korodi Attila.

Săptămâna trecută, două femei au fost bătute pe străzi diferite din Miercurea Ciuc, de un grup de adolescente. Poliţiştii au reuşit să le identifice şi să le reţină pe două dintre acestea, ele având 14 şi 15 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.