Primarul din SUA care donează cetățenilor Bitcoin cu o condiție - să nu se atingă de criptomonedă cinci ani de zile

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 30-09-2021

Actualizat: 30-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: zf.ro

Jayson Stewart, primarul oraşului Cool Valley, un orăşel cu puţin peste 1.100 de suflete din Missouri (SUA), este foarte interesat de stabilitatea financiară a concetăţenilor săi.

În acelaşi timp, este un mare fan al bitcoin, regina criptomonedelor, care a revenit şi a depăşit 50.000 de dolari pentru prima dată din luna mai, conform mediafax.ro

„Este ca aurul digital - a spus el radiodifuzorului local Ksdk săptămâna trecută -. Am prieteni ale căror vieţi s-au schimbat complet, trecând de la un loc de muncă normal de la 9:00 la 17:00 la o avere de peste 80 de milioane de dolari în doar câţiva ani”.

De aici şi o idee pe cât de bizară, pe atât de interesantă: aceea de a dona Bitcoin rezidenţilor din municipalitate, în speranţa că moneda virtuală va creşte în continuare în valoare.

„Aş dori să văd ca fiecare familie din oraşul meu să primească o anumită sumă în Bitcoin - a spus el - fie că este vorba de 500 sau 1.000 de dolari”.

Stewart intenţionează să doneze criptomoneda, dar şi să împiedice accesul beneficiarilor la avere timp de cel puţin „cinci ani”.

Motivul?: „Dacă cineva îşi vinde Bitcoin-urile doar pentru a plăti rata maşinii, atunci dacă criptomoneda ajunge la 500.000 de dolari, va regreta cu adevărat”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri