DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primarul din Târgu Mureș propune ca statul să le ia copiii cuplurilor șomere, fără casă și fără educație: 'Mă doare în fund de cei care mă fac nazist'

evz.ro
dorin florea

Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, a propus luni, pe pagina sa de Facebook, ca statul să ia copiii cuplurilor care nu trec de o anchetă socială care să verifice dacă au casă, loc de muncă și „nivel de educație minim stabilit prin lege”. Contactat de HotNews.ro, Dorin Florea a zis că are în municipiu „cel mai mare număr de țigani din țară”, că „țiganii sunt o problemă serioasă a României și ne facem că nu vedem”, că „de când i-a dezrobit Cuza, au rămas la fel” și „dacă văd trei copii la cerșit, în rețele de pedofilie, sunt nebun să nu intervin ca stat și să las pe seama Justiției”. Întrebat dacă propunerea sa nu va fi calificată drept una nazistă, Dorin Florea a răspuns: „Mă doare în fund de mediocritatea abjectă a celor care spun asta”.

Primarul spune că nu vrea să interzică nimănui să aibă copii, dar România nu trebuie să crească demografia cu orice preț și s-a declarat deranjat de familiile care nu vor să muncească și ca să aibă o sursă devenit aduc pe lume copii să încaseze indemnizația.

POSTAREA PRIMARULUI:

„ADUCEREA PE LUME A UNUI COPIL AR TREBUI SA FIE O MARE RESPONSABILITATE INTR-UN STAT CIVILIZAT

Lipsa dezbaterilor publice și a discuțiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern și alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate. Așa se întâmplă și în cazul legislației privind acordarea indemnizației de creștere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinței de a avea un copil, însă populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. De mai bine de șase ani, am atras atenția asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează.

Reiau acest subiect și propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri:

- dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile;

- situație financiară acceptabilă;

- un nivel de educație minim stabilit prin lege;

- vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc.

În cazuri exceptionale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare ( igienă, educație, hrană). În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea însă posibilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute mai sus.

Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc.

Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție.

Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureș pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reușit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus”

Vezi si: Se schimbă vremea: când vor începe ninsorile și înghețul .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.