DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primarul Dominic Fritz critică revocarea lui Vlad Voiculescu: 'Nu i s-a dat timp să arate ce poate să facă pentru Sănătate'

Express de Banat
Dominic Fritz

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a reacţionat, pe pagina sa de Facebook, după demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, arătând că acestuia nu i s-a dat timp să arate ce poate să facă pentru sănătate şi că "nimeni nu poate să repare în trei luni, 30 de ani de nepăsare şi de căpuşare a sistemului de sănătate".

Dominic Fritz arată, în postarea sa de pe Facebook, că decizia de demitere din funcţia de ministru al Sănătăţii a lui Vlad Voiculescu este una "prematură”.
"O decizie prematură care nu va aduce linişte sau stabilitate guvernării şi nici nu va rezolva criza creată de pandemie. Lui Vlad Voiculescu nu i s-a dat timp să arate ce poate să facă pentru Sănătate. Nimeni nu poate să repare în trei luni, 30 de ani de nepăsare şi de căpuşare a sistemului de sănătate de către grupuri de interese politico-economice. Furia mediatică îndreptată împotriva lui, care a pregătit această decizie, a fost disproporţionată şi de multe ori ipocrită. Ea arată că ameninţarea cea mai mare pentru interesele din vechea politică este reputaţia unui om integru şi de încredere”, susine Dominic Fritz.
Edilul din Timişoara mai arată că Vlad Voiculescu şi echipa lui au luptat "în spatele uşilor închise” şi i-a mulţumit acestuia pentru ce a făcut pentru România şi pentru Timişoara.
"Vlad Voiculescu şi echipa lui au luptat, în spatele uşilor închise, pentru implicarea medicilor de familie în procesul de vaccinare. Nici în această privinţă nu i-a fost uşor, deşi multe state au recurs deja la medicii primari vaccinatori. Îi sunt recunoscător că am început, împreună, un program pilot la Timişoara. Rezultatele, din nou, nu se văd peste noapte, ci atunci când vom trage linia. Timişoara are multe proiecte pentru sănătate cu Ministerul Sănătăţii, pentru controlul pandemiei şi pentru infrastructura sanitară a oraşului, şi acestea trebuie să continue. Îi mulţumesc lui Vlad pentru tot ce a făcut pentru România şi pentru Timişoara. Pentru integritatea lui, pentru empatia lui, pentru energia uriaşă pe care a investit-o în ultimii ani. Sper că va rămâne un om politic implicat în transformarea României”, adaugă Fritz.
Vlad Voiculescu a fost revocat din funcţia de ministru al Sănătăţii, premierul Florin Cîţu transmiţând miercuri preşedintelui Klaus Iohannis documentele necesare, şeful statuşui semnând deja decretul. Şi secretarul de stat Andreea Moldovan a fost eliberată din funcţie, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.