Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul New York-ului renunță la cursa pentru alegerile primare democrate

Reserve New York City
Metropolitan Museum din New York

Primarul oraşului New York, Bill de Blasio, care nu a reuşit să ia avânt în sondajele de opinie, a anunţat vineri că renunţă la candidatura pentru obţinerea învestiturii democrate pentru alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

"Cred că am contribuit atât cât am putut la campania pentru alegerile primare, dar clar nu este momentul meu. Îmi voi încheia campania prezidenţială", a anunţat primarul metropolei americane, care avea o cotă de mai puţin de 0,5% în sondaje, conform postului de televiziune MSNBC.

"Avem o şansă să câştigăm în 2020 (...) Indiferent cine va fi candidatul nostru, trebuie să ne asigurăm că atingem inimile oamenilor care muncesc", a adăugat el, promiţând să continue să lucreze în favoarea oamenilor de rând.

Citește și: Guvernul modifică legea offshore! Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră

Abandonul vine după ce nu a reuşit să se califice pentru ultimele dezbateri dintre candidaţii democraţi. Pentru a participa la acestea, trebuie să atingi cota de 2% în cel puţin patru sondaje recente şi să reuneşti cel puţin 130.000 de donatori diferiţi în 20 de state americane.

În vârstă de 58 de ani, Bill de Blasio, care conduce New York-ul din ianuarie 2014 urmând o cale foarte de stânga, şi-a anunţat candidatura în mai, în ciuda unor sondaje iniţiale care erau deja descurajante şi a unui scepticism împărtăşit atât de media, cât şi de experţi politici, inclusiv din anturajul său.

Deşi postul său i-ar fi conferit o notorietate imediată, el nu a reuşit să declanşeze un avânt popular.

Citește și: Atenție! Mădălin Voicu caracaterizează în termeni duri USR

"Primarul New York-ului cu jumătate de normă, Bill de Blasio, care avea o cotă solidă de 0% în sondaje, dar cu o marjă uluitoare de progres, a renunţat, în mod şocant, la cursa prezidenţială. Oraşul New York este devastat, el se întoarce acasă!", a scris ironic preşedintele Donald Trump pe Twitter.

Mai mulţi candidaţi democraţi s-au retras din campania pentru învestitură în ultimele săptămâni, însă mai sunt pentru moment 19 în cursa care va stabili cine se va confrunta cu preşedintele republican în noiembrie 2020.

Trei candidaţi sunt în această etapă favoriţi: fostul vicepreşedinte Joe Biden, Elizabeth Warren, senatoare de Massachusetts, şi Bernie Sanders, senator de Vermont.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.