Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă prezintă modul în care presa internațională a interpretat aparițiile publice ale președintei Croației Kolinda Grabar-Kitarovic, transformată în cel mai popular fan al echipei naționale la Cupa Mondială.
Digisport:
Președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic a devenit cel mai popular fan al echipei naționale la Cupa Mondială. Îmbrăcată în culorile naționalei și făcând gesturi entuziaste, cam "neprotocolare", Kitarovic s-a transformat în unul dintre cele mai carismatice personaje de la Cupa Mondială din Rusia. Jurnaliştii de la El Pais au citit toată atitudinea ei în cheie propagandistă, comparând-o cu Antonio de Oliveira Salazar.
Deşi nu a cucerit Mondialul, Croaţia va rămâne în istoria competiţiei pentru parcursul fantastic. Cum probabil mulţi ani de acum înainte mulţi îşi vor aminti de carismatica preşedintă Kolinda Grabar-Kitarovic. (...)
"Dumnezeu, ţara şi fotbalul. Mottoul dictatorului Salazar a fost adoptat de Kolinda Grabar-Kitarovic, preşedinta Croaţiei. Aceasta a ţinut cu tot dinadinsul să se vadă la tv ce relaţie excelentă are cu Putin şi Macron. I-a îmbrăţişat pe toţi jucătorii de pe teren, chiar şi pe rivali, ca şi cum toţi cei 22 ar fi fost propriii copii. Lucrurile au continuat şi în momentul întoarcerii la Zagreb. Grabar-Kitarovic s-a îmbrăcat în culorile steagului Croaţiei, primindu-i pe jucătorii croaţi ca pe nişte eroi. Discursul său a fost unul populist, dorind să profite la maximum de moment", notează El Pais. (Mai multe detalii AICI)
Adevarul:
Iar lucrul acesta s-a văzut atunci când liderul de la Casa Albă a părut să încline în a apăra poziţiile lui Vladimir Putin şi a-i prelua argumentele, transformându-le în ale sale.
De aici a rezultat şi marea controversă a nivelului redus al prestaţiei preşedintelui SUA. Într-adevăr, să dai credit unor „argumente solide” prezentate de Putin şi faptului că nu vezi de ce ar fi interferat Rusia în alegerile americane şi, deci, să-l crezi pe cuvânt pe fostul ofiţer al KGB-ului rus e deja o impunitate, mai ales când alegi să faci acest lucru în opoziţie cu datele exacte primite de la propriile servicii de informaţii, pe care le ridiculizează şi Putin lângă tine, în conferinţă. În al doilea rând, discuţia privind Muntenegru şi de ce să aperi o ţară mică membru al NATO, care nu aduce cine ştie ce forţe noi şi poate împinge spre al Treilea Război Mondial, expusă de Trump într-un interviu după întrevedere, e tot argumentul lui Putin, mai exact un text de propagandă şi dezinformare al laboratoarelor războiului informaţional al Rusiei.
Totuşi, trebuie să revenim şi să afirmăm, mai mult, să constatăm limitele lui Donald Trump. Limitele sale de acţiune, dar şi limitele sale de exprimare publică. Pentru că, dacă e să luăm cazul discuţiilor relative la Crimeea şi situaţia din Estul Ucrainei, Trump a fost mult mai reticent şi mai rezervat, mai ales că deja plătea o gafă anterioară comisă, când spusese în faţa partenerilor din G7 că Crimeea trebuia să fie a ruşilor pentru că acolo toţi vorbesc limba rusă. Şi aşa au început să apară surprizele şi dezamăgirile pentru Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus omologului său american Donald Trump, în tete a tete-ul lor prelungit, să desfăşoare un referendum în Donbas. Chiar şi Trump a simţit că ceva nu e în regulă şi l-a rugat pe Putin să nu vorbească despre această propunere la conferinţa de presă pentru a avea timp să se gândească la ea. Propunerea lui Putin a fost ca acest referendum despre statutul Donbasului să se desfăşoare sub egida comunităţii internaţionale, însemnând validarea internaţională a stării de fapt şi anexarea Donetskului şi Luhanskului. Mai grav, oferirea unei metode acceptabile de către Washington pentru ca Rusia să anexeze – legal de această dată – noi teritorii de la vecinii săi. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Avem, pe primele cinci luni, la venituri, 6 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro) „sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări“. Acestea nu pot fi însă decât fondurile structurale şi, eventual, cele de dezvoltare rurală, pentru că doar ele pot fi „prefinanţate“ şi doar pentru ele banii se cheltuiesc înainte şi apoi sumele sunt decontate de Comisia Europeană. O altă statistică a Ministerului Finanţelor referitoare la absorbţia fondurilor UE relevă însă că, în primele şase luni din an, în România au intrat fonduri structurale europene de doar 188 de milioane de euro şi sume pentru dezvoltare rurală de 544 mil. euro, în total, prin urmare, 732 mil. euro, adică 3,3 mld. lei. Să presupunem că toţi aceşti bani ar fi intrat în buget, deşi este puţin probabil. Cum de execuţia bugetară indică atunci venituri din fondurile UE de 6 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro), de vreme toţi banii înseamnă ceva peste 3 miliarde de lei? Printr-un artificiu: de vreo doi ani, subvenţiile pentru fermieri sunt trecute la rubrica venituri la buget. De la începutul anului şi până în prezent, UE a acordat României subvenţii agricole de 1,6 miliarde de euro. Sunt bani care intră în România, este adevărat. Dar nu sunt banii bugetului, ei tranzitează doar bugetul. Dar acestea nu sunt venituri reale ale statului. Consecinţa? Veniturile, la cinci luni cresc, artificial, în raportările Ministerului Finanţelor cu 12,7% (12,5 miliarde de lei). Săptămâna trecută, ANAF a raportat că încasările instituţiei înseamnă un plus de 13 miliarde de lei (plus 13%) în S1, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Vom vedea datele Finanţelor pentru semestrul I în câteva zile. Însă, dacă am elimina din veniturile statului – cum ar fi normal – veniturile consemnate în dreptul plăţilor directe în agricultură, creşterea veniturilor statului, an/an, nu ar mai fi deloc de 12-13%, ci de doar 6-7%. Abia aici s-ar vedea diferenţa majoră dintre venituri şi cheltuieli: creşteri de venituri de 6-7% şi creşteri de cheltuieli de 18,4%. De altfel, această realitate este sugerată de faptul că, deşi este raportată o creştere de venituri de 12,7%, la cinci luni, creşterea veniturilor fiscale a fost doar de 0,5%. Consumul creşte cu 6-7%, dar încasările din TVA cu doar 4%. De ce? (Mai multe detalii AICI)
g4media.ro:
Eşecul ofertei de vânzare a aproape 54% din acţiunile producătorului de aluminiu Alro Slatina, deţinut de oligarhul rus Vitali Maşitski prin intermediul companiilor Vimetco şi Conef, este rezultatul mai multor conjuncturi negative internaţionale şi locale, arată o analiză G4Media.ro. Pe plan extern, în ultimele luni mai multe oferte publice iniţiale au eşuat din cauza condiţiilor dificile din piaţă, SUA au impus sancţiuni afacerilor unor oameni de afaceri ruşi, iar razboiul comercial dintre SUA şi Europa afectează direct piaţa aluminiului. Pe plan intern, incertitudinea legată de viitorul fondurilor de pensii private (Pilon 2) a dus la dezinteresul acestor investitori-cheie în oferta Alro, iar preţul cerut de acţionari a fost considerat de restul investitorilor instituţionali mult prea ridicat.
La factorii externi care au dus la eşecul ofertei Alro contribuie şi „evoluţia nefavorabilă a preţului aluminiului în ultimele trei luni, când a scăzut cu peste 15%, şi contextul nefavorabil la nivelul pieţelor de capital emergente, acestea regăsindu-se pe o tendinţă descendentă de la începutul anului”, a declarat pentru G4Media.ro Gabriel Aldea, şeful departamentului de brokeraj al TradeVille.
În paralel, decizia ruşilor de a încerca să cedeze controlul pe bursă al Alro vine în contextul în care SUA au impus sancţiuni asupra afacerilor mai multor oligarhi ruşi precum Vladimir L. Bogdanov, Oleg V. Deripaska, Suleiman A. Kerimov, Igor A. Rotenberg, Kirill N. Shamalov, Andrei V. Skoch şi Viktor F. Vekselberg.
Ar putea exista posibile sancţiuni americane şi asupra proprietăţilor din Uniunea Europeană ale lui Vitali Maşitski, proprietarul Alro, arată o analiză a Ziarului Financiar. În aceste condiţii, vânzarea pe bursă a pachetului majoritar al producătorului de aluminiu a dus la percepţia investitorilor că proprietarul rus este forţat să vândă, ceea ce a scăzut preţul pe care aceştia erau dispuşi să-l plătească. (Mai multe detalii AICI)
