Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primele informaţii după moartea lui Prince: Ce s-a descoperit în cadavrul artistului

prince

Prince avea medicamente opiacee atât la el, cât și în casă când a fost găsit mort săptămâna trecută, potrivit mai multor organe de presă americane. Sunt așteptate încă rezultatele autopsiei, care să lămurească circumstanțele decesului cântărețului, transmite joi AFP.

Citeşte şi: Cezar Preda, fost PDL, acum la PNL, atac la Klaus Iohannis: 'Dă o mână de ajutor PSD'

Postul CNN, citând o sursă din poliția locală, a anunțat că medicamentele respective au fost găsite asupra lui și în reședința sa, Paisley Park. Cotidianul Star Tribune din Minneapolis afirmă că s-a deschis o anchetă pentru a afla ce tratament i-ar fi putut provoca moartea. Conform CNN, în cadrul investigației a fost solicitată Agenția americană de combatere a drogurilor, conform Agerpres.  Potrivit mai multor surse anonime citate presă, artistul american ar fi fost victima unei supradoze de opiacee cu câteva zile înaintea morții, iar avionul său a aterizat de urgență, după un concert, pentru a primi ajutor medical.

Citeşte şi: Alina Mungiu Pippidi, ofensivă în faţa servicilor: 'Să îşi facă treaba lor constituţională'

Opiaceele, la fel ca metadona sau morfina, sunt substanțe derivate din opiu, prescrise împotriva durerilor. Ele pot provoca o puternică dependență. Autoritățile au anunțat că rezultatele autopsiei vor fi cunoscute în cel puțin patru săptămâni, încheie AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.