Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primele microbuze scolare, inmanate de premierul Ponta

ponta
'Mă bucur foarte tare că am reuşit să demarăm acest program. Înţeleg că 600 de primării vor primi acum în prima tranşă şi încă 650 în luna octombrie. 1.250, da ?! Domnul ministru mi s-a plâns tot timpul ca toţi miniştrii Educaţiei şi ca toţi primarii de faptul că merg copiii pe jos. (...) Am reuşit şi vreau să fie foarte clar că nu s-au împărţit pe niciun fel de partid şi toţi cei care au solicitat, 1.250, din 2.800 comune, reuşim să le acoperim anul acesta. Nu-mi doresc altceva decât să aveţi grijă să ajungă copiii la şcoală, sănătoşi, şi dus şi întors, şi să aveţi grijă de ele', a declarat premierul. Victor Ponta a mulţumit în context Ministerului Dezvoltării Regionale şi Ministerului Educaţiei pentru standardele la care au derulat proiectul. 'Nu pot să spun decât că m-am uitat şi calitatea lor (a microbuzelor - n.r.) şi standardele folosite sunt foarte înalte. Mulţumesc tuturor primarilor care au venit până aici să-şi ia microbuzul şi să ajungeţi sănătoşi acasă şi din septembrie să le folosiţi pentru copii', a mai spus Ponta. Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, a precizat, la rândul său, că faza a doua a proiectului presupune achiziţia unui număr de 659 de microbuze şcolare, cu o valoare totală de 78 de milioane de lei. În prima fază a proiectului, derulată începând cu 23 iulie, 600 de primării din mai multe judeţe ale ţării vor primi câte un microbuz şcolar cu o capacitate de 16+1 locuri pentru transportul elevilor din mediul rural, potrivit datelor comunicate de MDAPR. Între beneficiari se numără localităţi din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor,Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Braşov. Costul unui microbuz se ridică la 26.933 euro cu TVA, finanţarea proiectului fiind asigurată în baza sumelor obţinute din vânzarea de certificate verzi. Microbuzele de fabricaţie Opel au propulsie asigurată cu motoare Diesel, norme de poluare Euro 5, sistem de direcţie de tip servoasistat, sistem de frânare ultramodern, cu asistenţă la frânare de urgenţă, sistem de antipatinare a roţilor, sistem electronic de control al stabilităţii. Microbuzele vor fi dotate cu CRONOTAHOGRAF digital cu limitare electronică de viteza la 90 km/h şi sunt dotate cu sistem de aer condiţionat pentru pasagerii din faţă şi din spate şi sistem de încălzire cu recirculare, fluxul de aer cald deservind toţi pasagerii. Conform contractului, livrarea se face cu un set de rezervă de cinci anvelope de iarnă, microbuzele având o garanţie de cinci ani în limita a 150.000 km. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.