Artistul newyorkez Arthur Mitchell, primul dansator vedetă afro-american, a murit miercuri la 84 de ani, a anunţat Dance Theatre of Harlem, compania de dans pe care a cofondat-o în 1969, relatează joi AFP preluată de Agerpres.
Născut şi crescut în Harlem, dansatorul a intrat în compania New York City Ballet, în 1955, după ce a fost reperat în musicalul 'House of Flowers', al scriitorului Truman Capote.
Într-un interviu acordat în iunie cotidianului New York Times, Arthur Mitchell a rememorat primele reacţii ostile ale publicului şi comentariile rasiste, când a interpretat primul său rol principal în sezonul 1955-56.
În 1957, coregraful de origine rusă George Balanchine, cofondator al New York City Ballet, îi oferă primul rol principal în 'Agon', pe care l-a interpretat alături de balerina albă Diana Adams, ceea ce nu se mai văzuse vreodată.
"Toată lumea era împotriva lui", a spus Arthur Mitchell referindu-se la Balanchine. "Ştia că aşa o să se întâmple, aşa că m-a avertizat (...) prietene trebuie să fii perfect, mi-a spus el", a povestit Mitchell.
Având o carismă ieşită din comun şi dotat cu o eleganţă naturală, el a refuzat mult timp să fie mediatizat ca primul dansator de culoare american care ajunge la un asemenea nivel. În 1962, Arthur Mitchell devine primul dansator vedetă afro-american din istorie. El a dansat cu compania New York City Ballet până în 1970.
Angajat în mişcarea pentru drepturile civice, el a creat alături de Karel Shook, în 1969, compania Dance Theatre of Harlem, susţinând primele sale cursuri într-o fostă parcare de pe strada 152. După 50 de ani, 'DTH' a devenit o instituţie.
În iunie 2015, la 40 de ani de la primii paşi ai lui Arthur Mitchell alături de New York City Ballet, dansatoarea Misty Copeland a devenit prima dansatoare americană de culoare promovată primă balerină.
Primul dansator vedetă afro-american a murit la vârsta de 84 de ani
București
6°C
Articole Similare

16
Marcel Pavel, despre Iulian Vrabete: A fost un 'artist desăvârşit'
16

32
Niţulescu (Muzeul Ţăranului), reacție la decesul lui Iulian Vrabete: Un suflet generos
32

124
Cine a fost Iulian Vrabete - Basistul legendar al trupei Holograf
124

13
Violonistul Leonidas Kavakos, două concerte simfonice sold-out, pe scena Ateneului Român
13

13
Drama lui Samson va prinde viață pe scena Operei Naționale București
13

12.187
VIDEO A murit basistul trupei Holograf
12.187

43
Ludmila Patlanjoglu, Vava Ştefănescu, Hunor Horváth, Theo Herghelegiu şi Adrian Găzdaru fac parte din Comisia de concurs pentru selecţia managerului Teatrului Naţional Bucureşti
43

116
Fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, şi soția sa, Michelle Obama, îşi fac debutul ca producători pe Broadway
116

40
Era digitală ne ține captivi: de ce este atât de greu să ne "deconectăm” de la ecrane
40

2.731
Cosmin Seleși, vești despre starea sa de sănătate după ce a fost internat: "Lucrurile merg într-o direcție foarte bună"
2.731

14
Peste 8.700 de profesori evaluatori s-au înscris pentru simularea Evaluării Naţionale
14

36
Nicole Kidman, Pedro Pascal şi Channing Tatum, pe lista prezentatorilor la gala Oscar 2026
36

77
Au fost admise ambele candidaturi pentru postul de manager al Teatrului Naţional din Bucureşti
77

















Comentează