Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primul efect al aplicării legii educaţiei pe plagiate: Ponta, Oprea şi Tobă, la CNATCDU/ DOCUMENT

ponta oprea

Patru cadre didactice de la universităţi din străinătate au sesizat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la suspiciunile de plagiat din tezele de doctorat ale unor demnitari. Vizaţi sunt fostul premier Victor Ponta, fostul vicepremier Gabriel Oprea, ministrul de Interne Petre Tobă, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, şi Bogdan Licu, prim adjunct al procurorului general.

Sesizarea vine la doar câteva zile după ce Guvernul Cioloş a adoptat Hotărâre de Guvern care spune că CNATDCU se pronunţă pe sesizările de plagiat, solicitând şi o decizie a universităţii, şi că procedura de retragere a unui titlu de doctor poate dura între 5 zile şi două luni. Potrivit acestui act legislativ, "orice persoană fizică sau juridică poate sesiza în scris Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de dată susţinerii acesteia şi indiferent de dată acordării titlului de doctor."

Vezi AICI toate modificările operate de Guvernul Cioloş la Legea Educaţiei!

Semnatarii sesizării sunt Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia, dr. Lucian Ancu, de la Universitatea din Geneva, Elveţia, profesorul Horia Cornean, de la Aalborg University, Denemarca, şi profesorul Vladimir Tismaneanu, de la University of Maryland, SUA.

"În numele meu personal, precum și în numele celorlalți semnatari ai acestei scrisori, de la care am obținut acordul de a-i reprezenta, depun pe această cale o sesizare referitoare la nerespectarea standardelor de etică profesională de către persoanele numite în lista de mai jos, mai precis suspiciunea de plagiat a tezelor de doctorat. Tezele de doctorat ale subnumiților au fost analizate în urma unor anchete de presă, iar rezultatele oferă dovezi incontestabile cum că numitele lucrări ar fi fost plagiate în mod masiv. În dreptul fiecărui nume găsiți numele coordonatorului de doctorat precum și adresa electronică a rezultatelor fiecărei analize efectuate și publicate în presă", scrie Cristian Dogaru, în sesizare.

Contactat de stiripesurse.ro, autorul sesizării a afirmat că nu este foarte optimist cu privire la rezultatul demersului său, pentru că modificările aduse la Legea Educaţiei nu vor produce efecte cu adevărat în lipsa unei restructurări a CNATDCU.

"Sunt sceptic, până nu se reorganizează CNATDCU. Dar cred că trebuie presiune continuă. De aceea am creat platforma civitas.dogaru.net. Următorul pas, deci, ar trebui să fie reorganizarea CNATDCU, așa cum a fost înainte să fie desființat de ministrul Pop. Am publicat atunci, de altfel, o petiție lansată de Gabriel Cornilescu. Structura actuală a CNATDCU nu-mi dă mari speranțe. Am constatat, în actiunile mele trecute, că academicienii din afară sunt mai dispuși să se implice în astfel de acțiuni. Cei din țară - mai ales ce tineri - au, probabil, o grămadă de vulnerabilități vis-a-vis de cariera lor. Dar am primit multă susținere și din țară, la petițiile trecute, cum se poate vedea în lista de semnatari", spune Cristian Dogaru.

Vezi AICI sesizarea trimisă la CNATDCU! (.pdf)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.