DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primul episcop care reacționează, după mesajul Patriarhului Daniel: 'Biserica se conduce nu prin comunicate, ci prin cuvinte pastorale asumate'

doxologia.ro
episcopul ignatie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, printr-un comunicat, că regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată. El a subliniat că preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată şi nu va fi un pericol pentru cineva.

Implicarea Patriarhului Daniel vine după un comunicat de presă al Patriarhiei Române aspru criticat de preoți, prelați și credioncioși. Primul ierarh care reacționează la comunicatul Patriarhului Daniel este Episcopul Ignatie al Hușilor. Într-o postare pe o rețea de socializare, înaltul prelat apreciază în mod deschis intervenția întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române și îndeamnă la ”post, rugăciune intensă și împărtășanie conștientă”.

”Întotdeauna am și voi avea încredere neștirbită în discernământul Patriarhului nostru. Încă o dată ni se dovedește, cu asupra de măsură, că Biserica se conduce nu prin comunicate, ci prin cuvinte pastorale asumate. Fără a mă poziționa în ipostaza evaluatorului, ceea ce nu mi se cuvine, Patriarhul nostru a acționat cu instinct și delicatețe pastorală impecabile. Acum s-a stins focul. A plecat fumul, care pe unii i-a înecat. Important este să ne vedem de post, rugăciune intensă și împărtășanie conștientă “cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”, așa cum suntem îndemnați în Liturghie.”, se arată în mesajul episcopului Igantie, unul dintre ierarhii cu cea mai mare apreciere în rândul tinerilor, dar și al clericilor.

Reamintim că, anterior mesajului episcopului Ignatie, Patriarhul Daniel a precizat că regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată

"Pentru a depăşi polarizări şi polemici care slăbesc unitatea ortodoxă, trebuie evitate judecăţile pripite şi trebuie să reafirmăm cu tărie credinţa ortodoxă că Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului. De aceea, la strană se cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor: "Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”. Prin urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol", se arată în comunicat.

Credincioşii, cărora le este totuşi teamă să se împărtăşească din acelaşi Sfânt Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic.

"De asemenea, în cazul sărutării sfintelor icoane, credincioşii care au o credinţă vie şi puternică nu se tem că se vor îmbolnăvi, ci se bucură de rugăciunea şi binecuvântarea Sfinţilor zugrăviţi pe icoane. Întrucât credinţa uneşte libertatea cu iubirea, prin credinţă se exprimă în mod liber iubirea oamenilor faţă deDumnezeu şi faţă de Sfinţii Lui. Din acest motiv, credincioşii ortodocşi sărută sfintele icoane şi se împărtăşesc din Sfântul Potir în mod liber, nu pentru că ar fi obligaţi de cineva să facă aceasta".

Comunicatul transmis joi, a venit "în contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus (Covid -19) şi al unor solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea temerii populaţiei în faţa acestui fenomen", a subliniat Patriarhul Daniel.

Din acest motiv, comunicatul respectiv avea în vedere mai ales pe cei care se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se împărtăşesc din acelaşi Sfânt Potir euharistic, preotul folosind o linguriţă comună. Această atenţie acordată îndeosebi celor „mai slabi în credinţă” (cf. Romani 14, 1) a produs însă teamă în altă parte, mai precis în rândul unor clerici şi credincioşi care consideră că o măsură excepţională şi temporară (iconomie), în favoarea celor mai fricoşi şi mai slabi în credinţă, se poate transforma într-o nouă regulă liturgică de împărtăşire euharistică a tuturor credincioşilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.