DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primul lot de 15 de izolete de concepţie şi producţie românească a fost recepţionat de Ministerul Apărării / VIDEO

oradesibiu.ro
isoleta ambulanta

Primul lot de 15 de izolete de concepţie şi producţie românească a fost recepţionat vineri, la sediul operatorului economic S.C. STIMPEX S.A, în prezenţa primului ministru al României, Ludovic Orban, ministrului Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă şi a ministrului Economiei, Virgil Popescu, anunță news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Apărării Naţionale, dispozitivele medicale recepţionate de Departamentul pentru armamente şi Direcţia medicală a MApN sunt produse în serie după un proiect de cercetare militară – ”Sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC”, dezvoltat de cercetători ştiinţifici militari specializaţi în proiecte în domeniul CBRN (ameninţări de tip chimic, biologic, radiologic şi nuclear).

Citește și: Ludovic Orban a comis-o: ‘Am discutat măsuri pentru a crește riscul de infectare a cadrelor medicale și a pacienților’

Prima comandă a MApN se ridică la un număr de aproximativ 100 de izolete, care vor fi distribuite, prin Direcţia medicală, sistemului medical naţional.

Producţia de izolete va continua şi după onorarea primei comenzi, pentru a răspunde cerinţei în creştere pentru aceste dispozitive medicale.

Recepţia primului lot de 15 izolete s-a facăti, vineri, în prezenţa primului ministru al României, Ludovic Orban, ministrului Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă şi a ministrului Economiei, Virgil Popescu.

În a doua parte a vizitei, cercetătorii ştiinţifici din cadrul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie au prezentat oficialilor din Guvernul României, la sediul instituţiei militare de cercetare, prototipul unui alt proiect dezvoltat recent pentru susţinerea eforturilor de combatere a pandemiei cu COVID-19: ”Modul pentru izolarea personalului contaminat cu agenţi biologici -BIOEVAC”, destinat izolării în condiţii de siguranţă a pacienţilor, inclusiv a celor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, care produce boala COVID-19.

Citește și: Victor Ponta trece la atac: Ce face Guvernul PNL Orban acum când spitalele nu au bani?

Produsul va trece, în perioada imediat următoare, printr-un program accelerat de testare-evaluare pentru verificarea caracteristicilor de performanţă, în vederea omologării şi producţiei în serie.

Potrivit MApN, sistemul de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC asigură izolarea temporară şi transportul în siguranţă al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenţi biologici, inclusiv SARS-CoV-2, şi este dotat cu un sistem de filtro-ventilaţie cu presiune negativă.

Produsul, dezvoltat de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate.

Modulul pentru izolarea personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOSAFE, dezvoltat de aceleaşi stucturi de cercetare ale MApN, constă într-o unitate de izolare mobilă destinată izolării imediate şi eficiente a persoanelor suspecte sau contaminate cu agenţi biologici înalt patogeni, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a tratamentului medical. Echiparea produsului cu o unitate de filtro-ventilaţie cu presiune negativă asigură securitatea din punct de vedere al riscului de contaminare în zona de izolare.

Citește și: Informații importante! Gigi Becali a investit 40.000 de euro în teste

La dezvoltarea acestor proiecte au contribuit Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM), structură aflată în subordinea Departamentului pentru armamente, şi Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, structură aflată în subordinea Direcției din MApN.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.