Primul mare lider european care dă mesaj României în debutul la conducerea Consiliului UE: Sunt încrezător că veţi reuşi şi aştept cu nerăbdare să colaborez

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 01-01-2019

Actualizat: 01-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, felicită România cu ocazia începerii, la 1 ianaurie, a primului său mandat la preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

''La mulţi ani! Îi urez succes României cu ocazia primei sale preşedinţii a (Consiliului) UE. Sunt încrezător că veţi reuşi şi aştept cu nerăbdare să colaborez cu dumneavoastră'', a scris oficialul european marţi pe pagina sa oficială de Twitter.

Citește și: Vești uriașe pentru acești angajați! Salariile lor vor crește semnificativ de la 1 ianuarie

Între 1 ianuarie şi 30 iunie 2019, România îşi va exercita pentru prima dată preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pe fundalul unei agende europene marcate de evoluţii politice şi dosare cu impact decisiv asupra viitorului Uniunii, între care retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, negocierea viitorului buget european, alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri