Pete Buttigieg - primul ministru din istoria SUA care a declarat deschis că este homosexual şi care a fost una dintre vedetele alegerilor primare ale democraţilor pentru prezidenţialele din 2020 - şi soţul său au anunţat marţi că au devenit părinţi, informează miercuri AFP, conform AGERPRES.
"Deja de mai multă vreme Chasten şi cu mine vrem să ne mărim familia. Suntem încântaţi să vă anunţăm că am devenit părinţi!", a anunţat pe Twitter ministrul transporturilor, în vârstă de 39 de ani.
"Procedura nu s-a încheiat încă şi noi suntem recunoscători pentru dragostea, susţinerea şi respectul faţă de viaţa noastră privată care ne-au fost oferite. Suntem nerăbdători să spunem mai multe în curând", a adăugat fostul candidat la Casa Albă şi fost contracandidat al actualului preşedinte american Joe Biden.
Chasten Glezman Buttigieg a distribuit acelaşi text pe Instagram, însoţit de un emoticon care reprezintă un biberon.
Cuplul nu a oferit alte detalii, însă menţionarea unei "proceduri" a făcut ca numeroşi internauţi să se gândească la o adopţie.
Unii au răspuns la tweet-ul ministrului, postând alături de felicitări fotografii cu copiii adoptaţi de ei sau de apropiaţi.
Pete Buttigieg este fostul primar al South Bend, oraş din statul Indiana. Aproape necunoscut marelui public atunci când şi-a înaintat în aprilie 2019 candidatura în alegerile primare democrate pentru prezidenţiale, acest fost militar care a activat în Afganistan a avut de atunci un parcurs fulgerător.
Buttigieg este "prima persoană deschis LGBT numită într-o poziţie permanentă în cadrul cabinetului prezidenţial", potrivit organizaţiei Victory Institute.
Primul ministru homosexual din istoria SUA a devenit părinte
Explorează subiectul
Articole Similare

31
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
31

222
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
222

657
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
657

1.178
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
1.178

903
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
903

1.769
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
1.769

1.578
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
1.578

1.339
Zelenski l-a decorat pe sportivul ucrainean descalificat de la JO după ce a refuzat să concureze fără 'casca memoriei'. Atac dur la adresa CIO
1.339

1.008
VIDEO Scandal la CE Oltenia: Minerii au intrat în greva foamei după ce Guvernul Bolojan le-a tăiat bonurile de masă
1.008

1.354
VIDEO Nicușor Dan îi răspunde lui Tanczos Barna după ce a fost 'criticat' că nu se mai implică: 'Mă întâlnesc cu liderii coaliției individual'
1.354

1.585
Misterul morților de la Petrohan, cazul tulburător care a zguduit Bulgaria - Detalii șocante din cadrul anchetei
1.585

1.949
S-a câștigat primul jackpot al anului la Loto 6/49 – Biletul nororoc a fost jucat online
1.949

607
VIDEO Nicușor Dan critică Guvernul: „Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie”
607

















Comentează