Primul roman al regizorului american Quentin Tarantino, "Once Upon a Time in Hollywood", o adaptare liberă a filmului său omonim lansat în 2019 şi recompensat cu două premii Oscar, va fi publicat în Statele Unite pe 29 iunie şi în Franţa pe 18 august, au anunţat marţi reprezentanţii editurii Fayard, relatează AFP, citat de agerpres.
În această carte, regizorul filmului "Pulp Fiction" - câştigătorul trofeului Palme d'Or la Festivalul de la Cannes în 1995 şi al premiului Oscar pentru cel mai bun scenariu original în anul următor - prezintă aventurile personajului Rick Dalton (interpretat în filmul omonim de Leonardo DiCaprio), actor de filme western, şi ale prietenului său Cliff Booth (interpretat de Brad Pitt), în Los Angeles, în anul 1969, când mişcarea hippie se afla la apogeul evoluţiei sale, precizează editura Fayard într-un comunicat.
Romanul va fi publicat în premieră mondială în Statele Unite pe 29 iunie de editura Harper Collins.
Cartea reprezintă "o adaptare liberă" a filmului "Once Upon a Time in Hollywood", lansat în 20019. Cu încasări de aproape 400 de milioane de dolari la nivel mondial, acest film ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai profitabile pelicule regizate de cineastul american, după "Django Unchained" (2012).
"Quentin Tarantino transcede stilul său unic, inventivitatea lui debordantă şi simţul său fenomenal al dialogului şi al montajului pentru a livra cititorilor un roman de o virtuozitate incredibilă", afirmă reprezentanţii editurii Fayard.
Primul roman al regizorului american Quentin Tarantino, 'Once Upon a Time in Hollywood' va fi publicat pe 29 iunie
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

5.324
Șefa TVR este nemulțumită de salariul pe care îl încasează. Adriana Săftoiu: 'Am salariul mult mai mare'
5.324

22
Protecţie internaţională pentru mai multe specii migratoare, printre care şi bufniţa lui Harry Potter
22

13
Spectacolul coregrafic 'Zmeie, Basme şi Fantasme' de Lari Giorgescu, în premieră la Teatrul "Gulliver" din Galaţi
13

41
Săptămâna Mare în Spania: procesiuni și ramuri de palmier - Antonio Banderas s-a alăturat mulțimii
41

8
Cel mai mic cod QR din lume ar putea stoca date timp de secole
8

18
Munca remote ar putea crește rata natalității
18

15
Box office nord-american: „Project Hail Mary”, cu Ryan Gosling, a încasat 54,5 milioane de dolari în al doilea weekend de la debut
15

13
Cantus Mundi - Peste 46.000 de copii şi spectatori din întreaga ţară au cântat împreună la Ora Pământului 2026
13

12.520
VIDEO Mihai Gâdea: „Îmi este foarte greu să vă anunț că, în urmă cu puține ore, mama mea a plecat dintre noi”
12.520

1.285
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
1.285

76
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
76

82
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
82

78
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
78
















Comentează