Cântăreţul american Prince, decedat săptămâna trecută, ocupă prima poziţie în clasamentul vânzărilor de discuri în Statele Unite, trei dintre albumele sale făcându-şi intrarea în Top 10, transmite luni AFP, citat de agerpres.ro.
Clasamentul săptămânal, difuzat în mod tradiţional duminica, ia în considerare săptămâna de vineri până joi. Cel mai recent arată interesul masiv faţă de albumele cântăreţului, care s-a plasat postum în fruntea vânzărilor, în ultima zi luată în considerare pentru realizarea topului săptămânal. Albumul "The Very Best of Prince", lansat iniţial în 2001, ocupă prima poziţie a clasamentului, urmat de "Purple Rain" (1984), conform cifrelor institutului de specialitate Nielsen Music. Locul al şaselea în Top 10 îi revine compilaţiei de trei discuri "The Hits/The B-SidesI, din 1993.
Unul din factorii acestui succes constă în faptul că fanii puteau asculta doar cu mare dificultate piesele artistului în streaming. Albumele lui Prince se găseau în streaming numai pe site-ul Tidal, serviciu care îi aparţine rapperului jay-Z, relaţia sa cu internetul fiind extrem de fluctuantă.
Se întâmplă foarte rar ca un artist să se afle simultan pe primul şi al doilea loc al clasamentelor americane de vânzări de albume. Ultima oară când s-a înregistrat o asemenea situaţie a fost când rapperul Nelly a lansat două albume în acelaşi timp, "Sweat" şi "Suit", în 2004.
Muzician genial şi prolific, Prince întruchipa genul pop al anilor 1980, deceniu în care a strălucit alături de Michael Jackson (care a murit în 2009) şi Madonna, născută ca şi el în 1958. De-a lungul carierei a vândut circa 100 de milioane de discuri.
Muzicianul a fost găsit mort la reşedinţa sa, Paisley Park, aflată în apropierea oraşului natal, Minneapolis (nord).
Prince, în topul vânzărilor muzicale în SUA
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.180
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
1.180

73
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
73

74
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
74

65
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
65

16
Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse, furate dintr-un muzeu de lângă Parma
16

54
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
54

73
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
73

119
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
119

3.210
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
3.210

89
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
89

12
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
12

61
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
61

92
Canalul de ştiri Al Araby din Qatar denunţă atacul cu rachetă asupra biroului său din Teheran
92
















Comentează