Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Principele Radu, despre Festivalul Internațional de Film: 'O manifestare de prestigiu, din ce în ce mai scumpă și mai greu de dus la capăt'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Prințesa Margareta Principele Radu

Principele Radu i-a primit joi seara la Palatul Elisabeta pe principalii realizatori şi cei mai importanţi susţinători ai celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF), cu această ocazie el exprimându-şi admiraţia pentru performanţa acestora de a organiza această ''manifestare de prestigiu'', ''din ce în ce mai scumpă şi mai greu de dus la capăt'', informează AGERPRES.

Citește și: A comis-o pentru prima dată de la condamnarea lui Dragnea! Ce a putut să zică Viorica Dăncilă

"Sunt, la fel ca şi la prima ediţie a festivalului la care am participat, în admiraţia doamnei Dimitriu Chelba pentru performanţa de a continua în fiecare an festivalul. Ca orice manifestare de prestigiu, este din ce în ce mai scumpă şi mai greu de dus la capăt. Probabil că aşa e în toate artele, au ajuns să fie aproape de neatins operele pe care contemporanii noştri le realizează. De exemplu, motivul pentru care statuia Regelui Ferdinand din Piaţa Victoriei nu a fost ridicată la Centenar a fost din cauză că o statuie de asemenea proporţii costă atât de mult încât nu poate nimeni să acopere această sumă", le-a spus principele celor prezenţi la eveniment.

Citește și: Ion Țiriac aruncă bomba! Acuzații grave la adresa BNR

El a elogiat "intransigenţa, curajul şi perseverenţa" organizatorilor BIFF. "Cu cât trec anii, cu atât festivalul devine mai prestigios şi la standardele oriental-europene de tradiţie. Numărul de ani pe care festivalul îl are este remarcabil deja", a precizat principele Radu, care a anunţat că va participa la gala de încheiere a evenimentului.

Directoarea şi fondatoarea Bucharest International Film Festival, Dana Dimitriu Chelba, a declarat că această ediţie reuneşte filme recente. "Ediţia a 15-a este una de care sunt foarte mândră. Avem filme foarte bune, foarte recente, din 2018, 2019", a menţionat Chelba.

Citește și: Victor Ponta fură om după om de la PSD! Lovitura dată azi

Ea a arătat că în cadrul programului vor fi prezentate şi comentate de scenograful Cristian Niculescu şi de operatorul Vivi Drăgan Vasile trei pelicule româneşti ("Q.E.D.", de Andrei Gruzsniczki, "Caravana Cinematografică", de Titus Muntean şi "Moromeţii 2", de Stere Gulea), la care cei doi cineaşti au colaborat.

Aflat sub Înaltul Patronaj al ASR Principelui Radu, Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (Bucharest International Film Festival - BIFF) a ajuns anul acesta la cea de-a 15-a ediţie şi se va desfăşura între 24 şi 30 iunie.

Potrivit organizatorilor, la această ediţie vor putea fi vizionate câteva dintre cele mai premiate filme recente, printre care "Synonyms", câştigătorul Ursului de Aur, şi noile lungmetraje realizate de Claire Denis şi Paolo Sorrentino.

Citește și: Demisie de răsunet! Cutremur pe scena politică

Laureat al premiului criticii la Festivalul de la San Sebastian, "High Life" (2018), cel mai nou film al regizoarei franceze Claire Denis, cu Robert Pattinson şi Juliette Binoche în distribuţie, va putea fi văzut în premieră în România în deschiderea BIFF. Filmul are în centru o fiică şi un tată care se luptă să supravieţuiască în spaţiu, unde trăiesc în izolare.

Considerat unul dintre cele mai ambiţioase, originale şi controversate filme ale anului, "Synonyms" ("Sinonime", 2019), regizat de israelianul Nadav Lapid, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, va avea parte de două proiecţii speciale în cadrul BIFF. Parţial autobiografic, filmul prezintă povestea unui tânăr israelian traumatizat care ajunge la Paris, unde îşi reneagă naţionalitatea şi limba.

Citește și: A comis-o pentru prima dată de la condamnarea lui Dragnea! Ce a putut să zică Viorica Dăncilă .

Celebrul regizor Paolo Sorrentino a revenit în 2018 cu "Loro", un film cu numeroase nominalizări şi premii la galele industriei italiene de film. Prezentat de asemenea în premieră în România la BIFF, "Loro" este un film biografic, în binecunoscutul stil al cineastului italian, despre viaţa lui Silvio Berlusconi, jucat de marele actor Toni Servillo.

Prezentat recent în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes şi în competiţia de la Annecy, "Les Hirondelles de Kaboul" ("Rândunicile din Kabul", 2019), de Zabou Breitman şi Eléa Gobbé-Mévellec, este o emoţionantă animaţie, bazată pe cartea cu acelaşi titlu a scriitorului franco-algerian Yasmina Khadra, un film despre viaţa într-un Kabul în ruine şi sub ocupaţie talibană.

Un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, BIFF este organizat de Fundaţia Charta şi se desfăşoară în cadrul Sezonului România - Franţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.