Principele Radu a participat la Royal Afternoon, o întâlnire cu marile companii care activează în România

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 25-09-2022

Actualizat: 25-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pentru al doilea an consecutiv, compania RSM România, specializată de mai bine de un sfert de secol în servicii globale de audit, taxe și consultanță, a fost gazda evenimentului “Royal Afternoon”, care a reunit reprezentanți ai Camerei de Comerț Româno-Britanice, ai Camerei de Comerț România-Țările de Jos și ai Camerei de Comerț Belgia-Luxemburg-România-Moldova.

ASR Principele Radu a răspuns invitației lui Dan Schwartz, managing partner și co-fondator al companiei românești (care face parte din rețeaua mondială RSM, cu birouri în 120 de țări ale lumii).

La eveniment au luat parte reprezentanți ai unor companii din Uniunea Europeană și ai unor organizații neguvernamentale, scrie romaniaregala.ro.

Cu concursul Fundației Regale Margareta a României, seara s-a bucurat de participarea a patru tineri muzicieni, bursieri ai Programului Național “Tinere Talente“.

Cele șase vizite externe pe care Asociația Casa Majestății Sale le organizează anual pentru Custodele Coroanei și Principele Radu includ, de fiecare dată, o componentă economică, atât pentru intensificarea investițiilor și a schimburilor comerciale dintre România și țări ale lumii, cât și pentru consolidarea și punerea pe hartă, în țări ale UE, a comunităților locale românești.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri