Prishtina şi Inter Club d'Escaldes, în barajului de calificare în preliminariile Ligii Campionilor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-06-2021

Actualizat: 23-06-2021

Prishtina (Kosovo) şi Inter Club d'Escaldes (Andorra) se vor înfrunta în finala barajului de calificare în preliminariile Ligii Campionilor la fotbal, după victoriile obţinute, marţi, în semifinale, potrivit Agerpres.

Prishtina a trecut cu 2-0 de Folgore (San Marino), într-un meci jucat la Elbasan (Albania), în timp ce Inter Club d'Escaldes a dispus cu 1-0 de HB Torshavn (Insulele Feroe), tot în Albania, la Durres.

Finala barajului este programată în data de 25 iunie, la Elbasan.

Citește și: Locurile și FELUL în care BANII din firmele Adamescu au fost DAȚI judecătorilor TB

Folgore va continua în Europa Conference League, urmând să joace în turul al doilea preliminar cu învinsa dintre Flora Tallinn (Estonia) şi Hibernians Paola (Malta).

HB o va întâlni în Europa Conference League pe învinsa dintre HJK Helsinki şi Buducnost Podgorica, prima manşă fiind programată pe 22 iulie, iar a doua pe 29 iulie.

Învinsa dintre Prishtina şi Inter Club d'Escaldes va juca, de asemenea, în turul al doilea preliminar al Europa Conference League, contra echipa care va pierde dubla dintre Teuta (Albania) şi Sheriff Tiraspol (Rep. Moldova).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri