Pro TV lansează serialul 'Vlad', variantă modernă a poveştii contelui de Monte Cristo

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 28-01-2019

Actualizat: 28-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: wowbiz.ro

Postul de televiziune Pro TV va lansa pe 25 februarie serialul „Vlad”, variantă modernă a poveştii contelui de Monte Cristo, scrie news.ro.

Această producţie a fost coordonată de regizorul Jesus del Cerro. Filmările au durat 6 luni, în ţară şi străinătate, iar distribuţia este formată din 140 de actori.

Din distribuţie fac parte Adrian Nartea, Olimpia Melinte, Emilian Oprea şi Andrei Aradits.

Citește și: Zece ţări participante la Eurovision 2019 şi-au ales deja reprezentanţii pentru competiţia de la Tel Aviv

„Oricine se poate regăsi în serial: oricine a iubit, a fost trădat, a reuşit, a fost bogat şi sărac, oricine crede că există o a doua şansă. Este o poveste de care noi toţi avem nevoie, să ne deconectăm, sa ne regăsim şi, de ce nu, să ne motivăm", a transmis Adrian Nartea, actorul care interpretează rolul Vlad, într-un comunicat.

Serialul spune povestea lui Adrian, care în urma înscenării unui jaf ajunge la închisoare, evadează şi îşi schimbă identitatea devenind Vlad, un bărbat sigur pe el, bogat şi dornic de răzbunare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri