La Casa Poporului, clădire în care funcționează Parlamentul României, s-a sistat alimentarea apă caldă și apă rece. Peste 1000 de angajați, parlamentarii și vizitatorii Casei Poporului nu vor avea acces la apă în data de 15 ianuarie.
Peste 1000 de angajați nu vor avea apă
Problema este una mai mare decât s-ar putea anticipa, asta pentru că în aparatul administrativ al Parlamentului lucrează peste 1000 de angajați, iar aceștia nu au alternative.
Casa Poporului este uriașă, iar angajații nu au alte locuri în care ar putea merge la toaletă. În jurul Casei Poporului sunt mai mult clădiri administrative sau Parcul Izvor, deci opțiunile din împrejurimi sunt limitate.
Alimentarea cu apă a fost sistată pentru data de 15 ianuarie.
Se înlocuiesc conducte la Parlament
Potrivit unui comunicat de presă emis de Camera Deputaților, începând cu 15 ianuarie 2026, ora 06:00, și până la 16 ianuarie 2026, ora 01:00, alimentarea cu apă a Palatului Parlamentului este oprită total. Motivul? - se execută lucrări de bypass și de înlocuire a unor componente ale instalațiilor de conducte.
De asemenea, se menționează că reluarea alimentării cu apă se va face etapizat, începând cu ora 01:00. Se estimează că instalațiile vor fi complet funcționale până vineri dimineața, 16 ianuarie, la ora 08:00.
Potrivit comunicatului, sistarea alimentării cu apă este necesară pentru desfășurarea unor lucrări corective asupra instalațiilor de distribuție a apei, în vederea asigurării funcționării în condiții de siguranță a conductelor.
Numărul persoanelor afectate este dificil de estimat, se mai precizează în informarea emisă de Camera Deputaților. Sistarea alimentării nu se produce simultan în toate zonele Palatului Parlamentului. Etajele inferioare vor beneficia de apă până la o anumită oră, în funcție de golirea conductelor, în timp ce etajele superioare vor fi afectate mai devreme.
Intervenția tehnică asupra rețelelor de alimentare cu apă vine în contextul în care sistemele de distribuție a apei și Stația de Hidrofor sunt în exploatare dinainte de anul 1981, acestea fiind utilizate inclusiv în perioada organizării de șantier a construcției actuale a Palatului Parlamentului.
În plus, intervenția este necesară și pe fondul avariilor numeroase înregistrate în ultimii ani. În 2025 au fost realizate multiple lucrări de sudură cu caracter provizoriu, impuse de gradul avansat de uzură al conductelor, ceea ce face necesară înlocuirea acestora, se mai precizează în comunicat.





























Comentează