Activele nete ale celor 206 fonduri deschise şi închise, locale şi străine, s-au diminuat în luna decembrie cu 2,5%, până la nivelul de 41,9 miliarde de lei (9 miliarde de euro), în timp ce, pe întreg an 2018, au înregistrat o scădere cu 8,3%, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).
În acelaşi timp, ieşirile nete ale lunii decembrie au totalizat 288 de milioane de lei (62 de milioane de euro).
În ceea ce priveşte activele nete ale celor 78 de fonduri deschise locale, acestea au coborât în decembrie faţă de luna precedentă cu 2,1%, până la nivelul de 19,4 miliarde de lei (4,16 miliarde de euro), în timp ce scăderea, în anul 2018, a fost de 14,5%.
"Fondurile deschise locale au înregistrat, în luna decembrie, ieşiri nete de 378 de milioane de lei (81,3 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-150,5 milioane lei), cele reunite sub categoria 'alte fonduri' (-148,5 milioane lei), cele de randament absolut (-40,2 milioane lei), cele diversificate (-22,6 milioane lei), cele cu capital garantat (-12 milioane lei) şi cele de acţiuni (-4,7 milioane lei). Singurul fond monetar existent s-a transformat în fond de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix", precizează AAF.
Potrivit sursei citate, activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 3,1%, comparativ cu luna noiembrie, până la circa 2,9 miliarde de lei (626 milioane de euro) şi au înregistrat, anul trecut, o scădere de 0,9%.
De asemenea, fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 13,1% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna decembrie intrări nete de 2,1 milioane de lei (450.000 de euro).
La rândul lor, activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri şi Fondul Proprietatea) au scăzut cu 2,7% în luna raportată, până la 19,6 miliarde de lei (4,2 miliarde de euro) şi au avut intrări nete de 88,1 milioane de lei (18,9 milioane de euro), respectiv o scădere a activelor nete, în anul 2018, de 2,4%.
Probleme - Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut cu 8,3%, în 2018
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.150
Paradoxul energiei din România: De ce plătesc românii facturi mari, deși țara produce electricitate ieftină
1.150

471
Se reconfigurează piața mondială: UE reduce estimările pentru recolta de soia, în timp ce SUA cresc producția. Ce arată ultimul raport USDA
471

32
Italia riscă să amâne ieșirea din procedura de deficit excesiv, avertizează Banca Centrală
32

2.222
Gaura uriașă din companiile de stat: Aproape 19 miliarde de lei, înghițite de pierderi și subvenții. Statul nu-și recuperează nici măcar taxele de la propriile firme
2.222

98
Piața smartphone-urilor, în declin: Livrările globale au atins cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
98

38
Bursa de Valori București a închis pe roșu prima ședință de tranzacționare a săptămânii
38

2.365
Mastercard pregătește o revoluție: Vom putea face plăți, chiar dacă nu avem curent sau internet. România intră în noul sistem din 2027
2.365

2.336
Scandal la IAR Ghimbav după protestul angajaților. Directorul explică cine stabilește indemnizațiile din CA și dezvăluie salariul mediu din fabrică
2.336

66
Topul firmelor din România: Bucureștiul și Ilfovul domină afacerile, Sibiul conduce la rentabilitate
66

59
OPEC reduce din nou estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026
59

1.797
VIDEO-FOTO Dacia a prezentat noul Spring electric la Paris. Cât costă și ce schimbări aduce
1.797

232
Investiție de 100 de milioane de euro în Portul Constanța: Unul dintre cele mai importante terminale de containere de la Marea Neagră trece la operațiuni electrice
232

3.002
VIDEO Moment important pe Autostrada Bucureștiului: Pasajul DN3 peste A0 a fost dat în trafic. Ultimele pregătiri pentru deschiderea a două loturi
3.002
















