Probleme în cel mai mare mall din Oradea - Un incendiu a izbucnit pe terasa unei cofetării

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-05-2020

Actualizat: 25-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pompierii orădeni au intervenit, luni dimineaţa, pentru a stinge un incendiu izbucnit pe terasa unei cofetării din incinta celui mai mare complex comercial din Oradea, situat în cartierul Nufărul, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, potrivit Agerpres.

"Apelul a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor în jurul orei 5,30, sesizând producerea unui incendiu la o terasă de pe strada Nufărului.

Citește și: Lista persoanelor cu funcţii de conducere din Arad care au plătit la PSD pentru menţinerea în funcţii - Supărările generate de inegalitatea cotizaţiilor - dosar

La locul indicat au fost mobilizate două autospeciale de lucru cu apă şi spumă care au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ 20 de minute, împiedicând propagarea flăcărilor în interiorul localului," a precizat, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca.

Potrivit acesteia, în incendiu au ars patru mese şi două scaune din plastic, precum şi aproximativ 15 metri pătraţi de vată minerală.

"Cauza probabilă a producerii incendiului a constituit-o fumatul", a mai precizat Camelia Roşca.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri