Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Probleme la Căile Ferate Române: compania estimează pierderi de peste 45 de milioane de lei

cfr

Compania de stat care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA, estimează pierderi mai mari, de 45,78 milioane lei în acest an, la venituri totale mai mici, de 4,186 miliarde lei, potrivit proiectului de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2019, relatează News.ro.

Citește și: VIDEO Ludovic Orban se face de râs cu propriul Guvern: 'N-am găsit pe nimeni în Guvern. Oamenii să înțeleagă că suntem în serviciul cetățeanului'

”Schimbări preconizate: Se modifică transferurile pentru întreţinere şi reparaţii la infrastructura feroviară publică. Modificarea surselor de finanţare a investiţiilor. Veniturile şi cheltuielile totale se modifică, urmare a diminuării transferurilor pentru întreţinere şi reparaţii curente la infrastructura feroviară, ceea ce a condus la mărirea pierderii, faţă de bugetul de venituri şi cheltuieli iniţial, cu 12,99 milioane lei. Cheltuielile de natură salarială nu prezintă modificări”, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat al companiei, publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor, acţionarul majoritar al societăţii.

Proiectul publicat în luna mai arăta că CFR SA estima pierderi de 32,78 milioane lei în acest an şi venituri totale de 4,255 miliarde lei.

Bugetul rectificat arată că CFR va încheia acest an cu cheltuieli totale de 4,232 miliarde lei, faţă de 4,288 miliarde lei, când indica proiecţia iniţială.

De asemenea, cheltuielile planificate cu investiţiile se dublează acum la 4,065 miliarde lei, de la 2,4 miliarde lei.

Societatea estimează pentru sfârşitul anului 23.546 salariaţi. Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială a fost stabilit la 5.347 lei.

Creanţele restante sunt bugetate la 1,37 miliarde lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.