Probleme MAJORE pentru primarul din Timișoara, Dominic Fritz: instituția pe care o conduce e declarată FOCAR Covid-19

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 06-01-2021

Actualizat: 06-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: https://orasul-timisoara.ro/local-10153/

Primăria municipiului Timişoara a fost declarată, miercuri, de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş, focar COVID-19 activ, după ce şase angajaţi ai Direcţiei tehnice au fost depistaţi pozitiv la teste, informează Agerpres.

"Primăria Municipiului Timişoara a fost înştiinţată astăzi, de către DSP Timiş de existenţa a şase cazuri confirmate cu COVID-19. Instituţia a devenit, potrivit definiţiei legale, focar în supraveghere. Cele şase persoane activează în cadrul Direcţiei tehnice, unde va începe ancheta epidemiologică şi testarea angajaţilor. Până la aflarea rezultatelor testelor, toţi angajaţii direcţiei sunt în telemuncă. De asemenea, s-a început efectuarea dezinfecţiei atât în birourile Direcţiei tehnice, cât şi în alte birouri din cadrul instituţiei, care au colaborat, în ultima perioadă, cu angajaţii Direcţiei tehnice. Activitatea în birouri era, oricum, redusă, datorită zilelor libere de sărbători şi ca urmare a reorganizării muncii celor 600 de angajaţi, în ture şi în sistem telemuncă. Focarul se va stinge în termen de 14 zile, dacă nu va mai fi identificat vreun angajat pozitiv COVID-19", arată un comunicat al primăriei, remis, miercuri, AGERPERS.

Citește și: Cum a lăsat Israelul lui Netanyahu lumea în urmă în cursa vaccinurilor: operațiune masivă 27/7 pe STADIOANE; dozele libere, folosite la tineri

Potrivit Biroului de presă al primăriei, nu se cunoaşte starea în care sunt cei şase infectaţi cu SARS-CoV-2.

În Direcţia tehnică lucrează 80 de persoane, din care 40 lucrează în clădirea primăriei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri