Companiile europene de distribuţie au demarat ample negocieri de preţuri cu marii producători de alimente, inclusiv cu liderul mondial Nestle, în încercarea de a-şi păstra cumpărătorii şi a-şi proteja profiturile, transmite Reuters, potrivit Agerpres
De exemplu, grupul olandez Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, a dezvăluit că a reuşit să îşi menţină marjele operaţionale stabile la 4,4% şi prin negocierea preţurilor. Divizia sa Albert Heijn, cel mai mare lanţ de supermarketuri din Ţările de Jos, a eliminat de pe rafturi o serie de produse Nestle, inclusiv Maggi, KitKat şi Nescafe, pentru că grupul elveţian a majorat preţurile.
"Am avut negocieri dure cu Nestle. Am ajuns într-o fază în care le-am spus că nu acceptăm preţuri dacă nu vin cu propuneri acceptabile", a declarat directorul financiar de la Ahold Delhaize, Natalie Knight, adăugând că operatorul de supermarketuri a ajuns la un rezultat bun cu Nestle. "Cred că am avut succes, până acum, în a ne asigura că doar cele mai necesare costuri sunt trecute pe seama consumatorilor", a spus Knight.
În acest context, atât Knight cât şi alţi experţi din industrie au spus că negocierile durează mai mult decât de obicei pentru că există o multitudine de factori.
În mod normal companiile care produc bunuri de consum şi retailerii negociază contractele anuale de preţuri spre finalul anului, în multe părţi ale Europei. Însă mai mulţi experţi din industrie au declarat pentru Reuters că acum, în multe cazuri, negocierile s-au prelungit până în 2022 sau au fost redeschise după ce, teoretic, fuseseră încheiate.
Lanţul belgian de supermarketuri Colruyt a spus că se numără printre cei care poartă în continuare discuţii cu unii producătorii de alimente. "Presiunile în sector sunt mari dar nu renunţăm la promisiunea noastră privind cel mai mic preţ garantat. Dacă asta înseamnă că marjele noastre de profit vor fi supuse la presiuni timp de încă unul sau mai multe trimestre, asta e", a declarat un purtător de cuvânt de la Colruyt. Pe fondul prelungiri negocierilor cu producătorii de alimente, la finele anului trecut, Colruyt a decis să elimine de la raft borcanele de 400 de grame de cremă Nutella, pentru că nu a putut să îşi respecte promisiunea privind cel mai mic preţ garantat.
Pentru cumpărătorii din zona euro, întrebarea este cât de rapid, şi cât de mult, vor creşte preţurile la produsele de zi cu zi. Inflaţia în zona euro a atins un maxim istoric de 5,1% în luna ianuarie, cu mult peste prognozele Băncii Centrale Europene. Preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au crescut până la 3,6% de la 3%.
Negocierile dintre producătorii de alimente şi retailerii vor putea contracara doar o mică parte din această creştere. Componenta alimente procesate reprezintă doar o mică parte din indicele total al preţurilor de consum, care este influenţat în mare parte de creşterea preţurilor la energie.
În toamna anului trecut, mai mulţi producători de alimente au majorat preţurile în Europa cu 5%-7% pentru unele produse, estimează firma de consultanţă Rabobank. Cyrille Filott, directorul echipei de produse alimentare de consum de la Rabobank, susţine că ulterior unii producători de alimente au cerut o nouă majorare cu 3%-5%.
"Acum are loc o luptă acerbă în Europa continentală între retaileri şi producătorii de alimente", spune Cyrille Filott.
Retailerul german Metro a menţionat o creştere de aproximativ 5% a inflaţiei produselor alimentare, din care o parte va fi transferată asupra clienţilor. Directorul financiar de la Metro, Christian Baier, a declarat recent că firma "este în măsură să transfere o parte din majorările de preţuri pe seama clienţilor".
În schimb, Franţa a fost descrisă drept "o zonă importantă cu provocări de preţuri" de către grupul Unilever, care deţine branduri precum Knorr sau Magnum.
Lanţul de supermarketuri Carrefour SA a confirmat că se confruntă cu creşteri de preţuri în zona 3%-5%, similar cu ceea ce au sesizat şi rivalii săi. "Avem multe avantaje în negocierile cu furnizorii datorită cotei noastre de piaţă şi dinamicii veniturilor noastre", a declarat joi seara directorul general Alexandre Bompard, după publicarea rezultatelor anuale.
Anterior, în luna octombrie a anului trecut, directorul financiar de la Carrefour a spus că grupul "intenţionează să fie foarte agresiv" în negocierile de preţuri iar solicitările furnizorilor vor fi refuzate.
Probleme mari cu alimentele în Europa: Marile lanțuri de magazine scot produse de pe rafturi și negociază din greu prețurile cu producătorii
Explorează subiectul
Articole Similare

0
România bate un nou record în UE la rata inflației: Prețurile saltă de câteva ori peste media țărilor dezvoltate
0

1
Imperiul Alexandrion crește: venituri de 829 milioane lei și planuri de extindere în Asia și Africa
1

9
Bruxelles-ul pune pe masă noua strategie pentru porturi și transport maritim
9

14
Războiul cu Iran costă Israelul aproape 3 miliarde de dolari pe săptămână
14

1.792
Primele 'explozii' de prețuri în Europa, inclusiv în România, după declanșarea războiului din Iran: Carburanții au atins noi cote maxime
1.792

3.091
Dolarul se clatină serios: cea mai mare scădere din ultima lună după informații despre negocieri SUA–Iran
3.091

1.693
Prețul gazelor crește iar în Europa, din cauza neîncrederii în planul SUA: Adevăratul dezastru vine abia peste o lună
1.693

41
Mihai Daraban: Mediul de afaceri rămăne cel mai bun ambasador pentru relațiile economice bilaterale
41

1.821
ROBOR sare din nou: cât se va simți în plus la rata lunară, la credite de consum și ipotecare
1.821

3.373
Bursa din Coreea de Sud a oprit tranzacțiile. Piețele bursiere asiatice se prăbușesc pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
3.373

5.335
România, din nou fără buget în martie: cum au ajuns Bolojan și Nazare să repete haosul bugetar din anii ’90
5.335

1.768
Transportatorii cer Guvernului reducerea accizelor la benzină și motorină, în contextul crizei declanșate de conflictul din Orientul Mijlociu
1.768

28
INS: Rata șomajului a coborât la 6% în ianuarie 2026, însă șomajul în rândul tinerilor rămâne ridicat
28

















Comentează