Procedura de destituire împotriva preşedintelui american Donald Trump este în mod categoric justificată şi chiar necesară pentru a proteja democraţia americană, au declarat miercuri trei profesori în drept în cadrul unei audieri tensionate în Congres, ceea ce a scos la lumină încă o dată diferenţa profundă dintre democraţi şi republicani, conform France Presse, citată de AGERPRES.
Spre deosebire de colegii săi, un al patrulea expert, invitat de aleşii republicani, a considerat că nu există 'suficiente' probe pentru punerea sub acuzare ('impeachment') a preşedintelui în Camera Reprezentanţilor.
Dispunând de o majoritate în această cameră, democraţii au declanşat o anchetă în vederea începerii procedurii de destituire împotriva lui Donald Trump, după ce s-a aflat că el ceruse Ucrainei o anchetă împotriva lui Joe Biden, unul dintre potenţialii săi adversari în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2020.
Democraţii consideră că preşedintele republican a abuzat de prerogativele sale pentru a favoriza campania pentru realegerea sa în funcţie, în special prin îngheţarea unui ajutor militar de aproximativ 400 milioane de dolari destinat Ucrainei, ţară aflată în conflict cu Rusia.
Trump neagă orice presiune şi a denunţat miercuri o 'farsă' democrată, adăugând că este o ruşine că această audiere s-a desfăşurat în timp ce el se afla la Londra pentru un summit NATO.
După două luni de anchetă, în cadrul căreia au fost audiaţi 17 martori, parlamentarii au început în absenţa sa o dezbatere juridică pentru a stabili dacă conduita sa cade sub incidenţa vreunuia din motivele de destituire menţionate în Constituţie:'trădare, corupţie sau alte infracţiuni şi delicte majore'.
Fără a ezita, trei profesori universitari de prestigiu au răspuns în mod afirmativ.
'Dacă nu poate fi pus sub acuzare un preşedinte care se foloseşte de puterea sa în scopuri personale, nu mai trăim într-o democraţie, ci într-o monarhie sau dictatură', a apreciat Noah Feldman, profesor în drept la Harvard, audiat de Comisia juridică din Camera Reprezentanţilor.
'Implicarea unui guvern străin în procesul nostru electoral este un abuz de putere deosebit de grav pentru că slăbeşte democraţia', a opinat la rândul său Pamela Karlan, de la Universitatea Stanford.
'Dacă Congresul nu îl demite, procedura de destituire îşi va pierde orice sens, la fel ca garanţiile constituţionale destinate să împiedice instalarea unui rege pe pământ american', a adăugat Michael Gerhardt de la Universitatea din Carolina de Nord.
În plină audiere, Casa Albă i-a acuzat pe cei trei experţi de 'părtinire cunoscută' faţă de Donald Trump.'Martorii democraţilor şi-au format opiniile cu mult timp în urmă', a remarcat într-o postare pe Twitter purtătoarea de cuvânt Stephanie Grisham, denunţând o 'audiere fictivă'.
Un al patrulea expert, invitat de minoritatea republicană, a oferit o analiză mai favorabilă preşedintelui.
Jonathan Turley, de la Universitatea George Washington, a deplâns lipsa 'probelor directe' şi 'graba' democraţilor. 'Procedurile de destituire prea limitate, prea rapide, eşuează', a apreciat el.
În această dezbatere, 'există mult mai multă furie decât raţiune', şi-a exprimat el regretul.
De fapt, fiecare tabără s-a manifestat în mod virulent miercuri.
Donald Trump era 'gata să pună în pericol' securitatea SUA pentru a trage un beneficiu personal, a acuzat alesul democrat Jerry Nadler, care prezidează Comisia juridică.
Republicanii au denunţat o 'înşelătorie'. 'Aceasta nu este o procedură de destituire, este o trecere în forţă. Astăzi, ne pierdem timpul', a afirmat parlamentarul Doug Collins.
Comisia juridică vizează patru capete de acuzare împotriva preşedintelui: abuz de putere, corupţie, obstrucţionarea bunei desfăşurări a activităţii Congresului şi obstrucţionarea justiţiei. Dacă le va menţine, acestea vor fi supuse unui vot într-o şedinţă plenară a camerei inferioare a Congresului, poate chiar înainte de Crăciun.
Având în vedere majoritatea democrată din Camera Reprezentanţilor, Donald Trump ar putea să intre în istorie ca al treilea preşedinte american pus sub acuzare după Andrew Johnson, în 1868, şi Bill Clinton, în 1998, ambii achitaţi ulterior.
Senatul, cu o majoritate republicană, ar urma să fie apoi însărcinat cu judecarea preşedintelui şi ar avea nevoie de o majoritate de două treimi pentru destituirea sa, ceea ce pare foarte puţin probabil.
La fel ca aleşii lor, americanii sunt divizaţi în problema anchetelor deschise împotriva lui Donald Trump, cu 49% pentru şi 44% împotrivă, potrivit RealClearPolitics.
PROBLEME MARI pentru Donald Trump - Experţii jurişti cred că acesta ar putea fi tras la răspundere pentru unele dintre faptele sale
Explorează subiectul
Articole Similare

452
VIDEO Marco Rubio pune sub semnul întrebării intențiile Rusiei privind sfârșitul războiului
452

18
Marea Britanie va desfăşura „în acest an” un grup aeronaval în Atlanticul de Nord şi în Extremul Nord
18

25
Maia Sandu, dialog la nivel înalt la München: întrevederi cu Marco Rubio și Mark Rutte
25

1.991
VIDEO Cancerlarul Germaniei s-a dezlănțuit la adresa lui Donald Trump: SUA și-au atins limitele puterii
1.991

1.289
VIDEO Marco Rubio liniștește Europa: Vom fi întotdeauna un copil al Europei, nu renunțăm la relația transatlantică
1.289

2.585
China, cheia pentru oprirea războiului din Ucraina - Ambasadorul SUA la NATO: Un telefon
2.585

84
Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs sâmbătă în apropierea coastelor Vanuatu, conform Serviciului Geologic al Statelor Unite
84

2.570
Marco Rubio la Munchen: America și Europa trebuie să remodeleze împreună ordinea globală, dar Europa trebuie să se apere singură
2.570

2.004
Tensiuni în creștere în Orientul Mijlociu - SUA, gata de o campanie militară de amploare și de durată în Iran
2.004

1.522
Jeffrey Epstein, tip sensibil și romantic? S-a aflat unde îl invita Dr. Oz
1.522

3.188
VIDEO Zelenski, atac frontal la adresa lui Putin: Dumnezeu să ajute să nu mai aibă prea mult timp
3.188

193
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului consideră că lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, invocând ”rolul Occidentului în lovitura de stat din 2014, din Ucraina”
193

58
Un atac cu drone efectuat de forţele ruse vineri noaptea au ucis o femeie la Odesa
58

















Comentează