Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Probleme pe axa Berlin-Washington: Suntem parteneri apropiaţi în cadrul NATO. Dar e complicat

timesofisrael.com
heiko maas

Relaţia Germaniei cu Statele Unite este ”complicată”, apreciază ministrul german de Externe Heiko Maas într-un interviu acordat Bild am Sonntag, în care-şi exprimă regretul faţă de viitoarea retragere a unor militari americani din Germnia, relatează Reuters potrivit news.ro.

Preşedintele american a ordonat armatei americane să retragă 9.500 de militari din Germania, potrivit unui oficial american de rang înalt.

În cazul în care această retragere are loc, ”vom lua notă”, declară şeful diplomaţiei germane pentru tabloid.

”Apreciem cooperarea cu forţele americane care s-a dezvoltat de-a lungul anilor. Ea este în intereseul ambelor ţări”, adaugă ministrul.

Heiko Maas recunoaşte că există probleme în relaţia dintre Berlin şi Washington.

”Suntem parteneri apropiaţi în cadrul Alianţei transatlantice. Dar este complicat”.

Această decizie a lui Donald Trump ar avea legătură cu tensiunile între preşdintele american Donald Trump şi cancelarul german Angela Merkel, a dat asigurări vineri un oficial american de rang înalt, după ce Merkel l-a  criticat pe Trump din cauză că vrea să organizeze un summit G7 luna acesta.

POLONIA SPERĂ SĂ PRIMEASCĂTRUPE DIN GERMANIA

Pe de altă parte, premierul polonez Mateusz Morawiecki şi-a exprimat sâmbătă speranţa ca o parte a trupelor americane care urmează să fie retrase din Germania şă fie redesfăşurate în Polonia.

Donald Trump a ordonat Pentagonului să reducă în mod drastic numărul militarilor americani staţionaţi în Germania.

El a cerut ca 9.500 dintre cei 34.500 de militari staţionaţi în prezent în Germania să părăsească ţara.

”Sper profund ca, în urma numeroaselor discuţii pe care le-ampurtat (...), o parte a trupelor desfăşurate acum în Germania, care sunt pe cale să fie retrase de către Statele Unite (...) vor veni efectiv în Polonia”, a declarat Morawiecki la postul de radio RMF24.

”Decizia aparţine acum Statelor Unite”, a spus Morawiecki.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.