Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Probleme pentru Elon Musk: a cumpărat acțiuni la Twitter, iar acum acționarii îl dau în judecată

GettyImages
Elon Musk

Un grup de acţionari ai Twitter l-au dat în judecată pe Elon Musk pentru că nu a dezvăluit că a cumpărat o participaţie semnificativă la compania de social media în termenul potrivit, transmite CNBC.

CEO-ul Tesla şi SpaceX a dezvăluit pe 4 aprilie că a acumulat un pachet de 9,2% din acţiunile Twitter, ceea ce a făcut ca acţiunile să crească, deoarece investitorii au văzut mişcarea ca pe un vot de încredere, informează News.ro.

Dar dezvăluirea poate să fi fost făcută prea târziu. Legile comerciale federale stipulează că investitorii trebuie să informeze Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) în termen de 10 zile atunci când preiau o participaţie de peste 5% într-o companie.

Musk, care a început să cumpere acţiuni Twitter în ianuarie, ar fi atins această etapă pe 14 martie, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să informeze SEC până pe 24 martie.

Un reprezentant al lui Musk, care este cel mai bogat om din lume, nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea CNBC.

Procesul, intentat marţi, la New York, de către firma de avocatură Block & Leviton, în numele mai multor acţionari ai Twitter, susţine că Musk a reuşit să cumpere mai multe acţiuni Twitter la un preţ redus, în perioada dintre depăşirea pragului de 5% şi dezvăluirea publică a acţiunii sale.

O jumătate de duzină de experţi în domeniul juridic şi în valori mobiliare au declarat pentru The Washington Post că întârzierea ar fi putut ajuta Musk să obţină un avantaj de 156 de milioane de dolari.

Acţiunile Twitter au urcat cu 27% pe 4 aprilie, după ce a fost dezvăluit că Musk a acumulat participaţia de 9,2%, în valoare de aproape 3 miliarde de dolari.

Procesul colectiv a fost iniţiat în numele investitorilor care susţin că au pierdut din potenţialele câştiguri pe care le-ar fi putut realiza dacă Musk şi-ar fi dezvăluit participaţia mai devreme.

”Ceea ce pare limpede este că Elon Musk a ratat termenul de depunere de 10 zile aplicabil în conformitate cu secţiunile 13(d) şi 13(g) din Actul privind valorile mobiliare din 1933, pentru a raporta o proprietate de 5% într-o companie publică”, a declarat Alon Kapen, avocat specializat în tranzacţii corporative la firma Farrell Fritz.

După dezvăluirea participaţiei sale pe Twitter, Musk a declarat că intenţionează să ocupe şi un loc în consiliul de administraţie al companiei. Totuşi, din motive care nu au fost anunţate, acesta a decis să nu ocupe locul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.