Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procedura modernă care rezolvă cu succes o boală de temut

Radu Pop

Tromboza venoasă profundă este o afecțiune care, netratată, poate avea complicații dintre cele mai severe, ce pot pune viața pacientului în pericol. Boala apare în urma formării unui cheag de sânge (tromb) în venele situate în profunzime, cel mai adesea în gambe, coapse, pelvis. Însă poate apărea și la nivelul brațelor sau în alte părți ale corpului. În lipsa tratamentului, riscul de rupere al unui astfel de cheag sanguin este ridicat. Bucăți din acesta pot bloca parțial sau total cea mai mare venă din corp, provocând sindromul de venă cavă superioară, și chiar pot migra prin vasele de sânge până la plămân determinând apariția tromboembolismului pulmonar, o urgență medicală majoră.

Astfel de consecințe pot fi evitate dacă pacientul se prezintă din timp la un consult de specialitate, în vederea stabilirii unui diagnostic corect și a conduitei terapeutice corespunzătoare. Tratamentul poate fi medicamentos, însă atunci când nu este eficace indicația este îndepărtarea chirurgicală a cheagului de sânge, printr-o intervenție de trombectomie. În prezent, există metode moderne de tratament pentru tromboza venoasă profundă prin proceduri mai puțin invazive, de cardiologie intervențională, precum tromboaspirația cu sistemul AngioJet. În mâna unei echipe medicale experimentate, astfel de metode pot fi realizate în siguranță și cu rezultate excelente pe termen lung.

Utilizarea sistemului AngioJet este indicată în cazul pacienților cu tromboză venoasă profundă iliofemurală și a venelor picioarelor care au un diametru de cel puțin 6mm, dar și în cazul celor cu tromboză venoasă profundă la nivelul membrului superior, de asemenea pentru vene cu un diametru de cel puțin 6 mm.

Metoda de tromboaspirație cu sistemul AngioJet, permite restabilirea fluxului de sânge și ameliorarea semnificativă a simptomelor, datorită capacității sistemului de a distruge trombii periferici prin aspirație activă. Totodată, acest tip de procedură permite administrarea intratromb de fluide sau trombolitice.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu tromboză venoasă profundă au acces la proceduri endovasculare avansate pentru tratamentul acestei afecțiuni redutabile, realizate de medici foarte bine pregătiți și cu o vastă experiență, cu ajutorul unor echipamente performante și tehnologii de ultimă generație. Pentru obținerea celor mai bune rezultate, echipa vasculară, formată din medici cardiologi cu experiență bogată în efectuarea de proceduri endovasculare și chirurgi vasculari foarte bine pregătiți, beneficiază și de sprijinul specialiștilor în anestezie-terapie intensivă, cardiologie, chirurgie cardiovasculară, ecocardiografie și imagistică medicală. Procedura de tromboaspirație cu sistemul AngioJet este realizată, la Spitalul Clinic SANADOR, sub control radiologic în Laboratorul de Angiografie, dotat cu aparatură de ultimă generație, în condiții de maximă siguranță.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.