Procurorii cer arestarea preventivă a băiatului de 15 ani reţinut după ce a înjunghiat un elev de la un colegiu din Sectorul 6 al Capitalei

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 04-04-2024

Actualizat: 04-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii cer arestarea preventivă a băiatului de 15 ani reţinut după ce a înjunghiat un elev de la un colegiu din Sectorul 6 al Capitalei

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti au solicitat, joi, arestarea preventivă a băiatului de 15 ani care a fost reţinut după ce a înjunghiat un elev, în curtea unui colegiu.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti au anunţat, joi, că procurorii au formulat propunere de arestare preventivă faţă de inculpatul I.M.C., în vârstă de 15 ani şi 10 luni, reţinut pentru săvârşirea, ”în stare de minoritate şi în concurs ideal, a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

Astfel, acesta s-a dus, miercuri, în curtea unui colegiu din Sectorul 6, unde, pe fondul unui conflict verbal avut cu persoana vătămată minoră, în vârstă de 16 ani, a agresat-o fizic pe aceasta prin lovire cu pumnul în zona feţei şi cu un cuţit cu lama de aproximativ 20 de centimetri, în zona antebraţului drept, provocându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale.

În acest context, agresorul ”a stârnit indignarea celorlalte persoane prezente în locul respectiv şi creând o stare de pericol pentru buna desfăşurare a relaţiilor de convieţuire socială, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică”, au susţinut procurorii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri