Procurorii italieni au deschis o anchetă privind presupuse scandări rasiste ale fanilor lui Lazio îndreptate împotriva mijlocaşilor lui AC Milan, Tiemoue Bakayoko şi Franck Kessie, la meciul dintre cele două echipe din Serie A, a indicat Federaţia italiană de fotbal (FIGC) conform Reuters, citat de agerpres.
Procurorii studiază imagini de la meciul încheiat cu 2-0 pentru milanezi, de pe San Siro, după ce gruparea rossoneri a depus o plângere în acest sens.
''Fanilor lui Lazio care au avut scandări rasiste împotriva mea şi a 'fratelui' meu @franckkessie. Suntem mândri de culoarea pielii noastre. Am toată încrederea că aceştia vor fi identificaţi'', a postat pe contul său de Instagram, Bakayoko.
Aşa cum se ştie, antrenorul echipei Lazio Roma, Maurizio Sarri, a fost suspendat marţi pentru două partide după ce a ameninţat un jucător al clubului AC Milan, imediat după fluierul final al meciului pierdut de echipa sa pe San Siro.
Sarri a primit un cartonaş roşu după ce s-a îndreptat, având o atitudine ameninţătoare, spre belgianul Alexis Saelemaekers, pentru ca ulterior să aibă un schimb de replici cu Zlatan Ibrahimovic.
Comisia de disciplină a Ligii italiene de fotbal l-a suspendat un meci pentru ''intimidare'' şi cuvinte ''ameninţătore'' adresate fotbaliştilor în cauză, şi încă un meci pentru protestele la adresa arbitrului care i-a arătat cartonaşul roşu şi căruia i-a adresat ''expresii blasfemice''.
Sarri va urmări astfel din tribune următoarele două partide ale lui Lazio, acasă cu Cagliari şi în deplasare cu Torino, dar poate reveni pe bancă în derby-ul cu AS Roma.
Lazio este momentan pe locul 7 în Serie A după 3 etape, cu 6 puncte, la 3 puncte de liderul AS Roma.
Procurorii italieni au deschis o anchetă privind presupuse scandări rasiste ale fanilor lui Lazio la meciul cu AC Milna
București
23°C
Articole Similare

18
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
18

90
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu nu s-a modificat: Întâlnire a echipei medicale, pentru a decide conduita terapeutică imediată
90

28
Căpitanul U21 Alexandru Muși, votat 'tricolorul lunii'
28

58
Meciul FC Barcelona – Atletico Madrid va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs
58

69
Corvinul Hunedoara critică modificările aduse Legii 4/2008
69

40
VIDEO Sevilla FC, confruntare tensionată cu suporterii după înfrângerea cu Real Oviedo
40

172
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Mircea Lucescu, internat la ATI: Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar
172

90
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată româncă în WTA
90

74
Bernardo Silva va pleca de la Manchester City după nouă ani
74

6.367
Starea lui Mircea Lucescu se deteriorează accelerat: inconștient și fără reacție la tratament
6.367

38
Tommy Paul a câștigat turneul ATP de la Houston
38

140
Rapid, învinsă de U Cluj în Giulești după dubla lui Mendy
140

361
Serie A: victorie importantă pentru Interul lui Chivu în confruntarea cu AS Roma
361
















Comentează