Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procurorii răstoarnă dubla crimă de la Bran: Criminalul ar fi avut un complice, se cer teste ADN

thetimes.co.uk
arestat maini inchisoare catuse

Moartea celor doi soţi din Bran, găsiţi plini de sânge, luni dimineaţă, a survenit în urma loviturilor cu un cuţit şi cu un topor, sunt concluziile medicilor legişti. Anchetatorii anunţă că au solicitat expertize ADN, în baza unor probe descoperite, pentru a stabili dacă suspectul în acest caz a fost singurul agresor sau dacă acesta a avut un complice. Procurorii au găsit şi un bilet scris de suspect, în care acesta încearcă să-şi justifice fapta şi se arată convins că cele două victime i-au făcut vrăji, sccrie News.ro.

Citește și: Bărbatul care a măcelărit cuplul din Bran îi joacă pe degete pe anchetatori: A recunoscut parțial atacul, dar susține că e bolnav mintal

„În acest moment avem nişte concluzii referitor la moartea celor două victime, în sensul că au fost agresiuni cu corp tăietor-înţepător – cuţit - dar moartea a survenit în urma loviturilor cu corpul tăietor-despicător, respectiv toporul”, a anunţat, miercuri după amiază, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Rotaru.

Acesta a precizat că medicul legist a constatat „multiple leziuni” pe trupurile celor doi soţi.

De asemenea, investigaţiile medico-legale au arătat că femeia ucisă nu era însărcinată.

Conform anchetatorilor, în perioada următoare se va dispune o expertiză de ADN, întrucât în casa celor di soţi au fost descoperite mai multe mijloace de probă – articole vestimentare, urme de încălţăminte – pentru a se verifica dacă a existat şi un alt participant la crimă, întrucât nu se poate exclude, în această fază, o astfel de ipoteză.

„Nu există alte indicii în acest sens, dar nu putem exclude în această fază, o astfel de ipoteză”, a subliniat procurorul, referindu-se la posibilitatea existenţei unui al doilea agresor.

Conform sursei citate, anchetatorii au cerut şi aşteaptă, în cursul zilei de miercuri, de la spitalul de psihiatrie documente care să arate dacă suspectul suferea de afecţiuni psihice.

În cursul anchetei, procurorii au descoperit un bilet scris de atacator. Biletul este scris la timpul trecut, ceea ce îi face pe anchetatori să creadă că a fost scris după atac. „Sunt indicii că starea dumnealui mintală nu ar fi fost cea firească, în sensul că face referiri la divinitate în mai multe rânduri, se referă la mama sa decedată care ar fi ajuns într-un loc mai bun, zice dânsul şi că îşi prefigurează o altă soartă şi invocă şi că i s-ar fi făcut vrăjitorii şi că persoanele pe care le-a ucis i-ar fi făcut vrăji”, a precizat procurorul.

În acel bilet agresorul„ mai degrabă justifică” comportamentul. „Pare mai degrabă un document de justificare”, a precizat procurorul. Luni, doi soţi din comuna Bran au fost găsiţi morţi, plini de sânge, în casa lor din satul Şimon. Principalul suspect un văr al bărbatului care le era vecin, a fost arestat preventiv. Mobilul crimei pare să fi fost un conflict mai vechi pe care bărbatul ucis şi agresorul îl aveau pentru o parcelă de teren care constituia şi obiectul unui litigiu în instanţa de judecată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.