Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procurorul CPI anunță că va intensifica investigațiile privind posibile crime de război în Gaza

Sursa FOTO: Reuters
procuror sef CPI

Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, a promis duminică că tribunalul îşi va intensifica eforturile pentru investigarea posibilelor crime de război comise în conflictul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza, relatează AFP şi Reuters.

Karim Khan a subliniat, la sfârşitul unei vizite în Israel şi în teritoriile palestiniene, că vizita sa nu a fost "de natură investigativă", dar a spus că a putut vorbi cu victime de ambele părţi ale conflictului, potrivit Agerpres.

După atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, soldat cu 1.200 de morţi şi capturarea a 240 de ostatici, Israelul a lansat o operaţiune militară vastă în Fâşia Gaza pentru a anihila gruparea Hamas, care controlează acest teritoriu.

Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat duminică că bombardamentele şi operaţiunile militare israeliene au făcut 15.523 de morţi şi 41.316 de răniţi, majoritatea civili, în enclava palestiniană.

"Acuzaţiile credibile de crime de război în timpul acestui conflict trebuie examinate şi trebuie să facă obiectul unei anchete independente", a spus Khan. "Serviciile mele îşi vor intensifica eforturile pentru a avansa în investigaţiile lor", a mai spus procurorul CPI.

Curtea Penală Internaţională a fost înfiinţată în 2002 ca un tribunal internaţional independent pentru a examina acuzaţiile de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii.

După izbucnirea războiului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza, ambele părţi s-au acuzat reciproc ce crime de război şi de nerespectarea drepturilor omului.

Sâmbătă, Karim Khan s-a întâlnit cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, la Ramallah. Abbas a acuzat Israelul de "acte de genocid şi epurare etnică" în Gaza, după cum a relatat agenţia palestiniană de presă WAFA.

Khan a declarat anterior că CPI investighează presupusele crime de război comise de ambele părţi în recenta escaladare şi că a vizitat Israelul la invitaţia rudelor ostaticilor israelieni deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.