Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procurorul general, veste proastă pentru Traian Băsescu

nitu

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a vorbit marţi dimineaţa despre dosarele în care este implicat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Niţu a confirmat că Parchetul General a dispus redeschiderea dosarului în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj. Potrivit procurorului, deocamdată se efectuează cercetare penală in rem, adică sunt vizate faptele, nu persoanele. Zilele trecute, avocatul Gabrielei Firea anunţa că Traian Băsescu va fi audiat în acest dosar, iar instanţa ar urma să dea un verdict până la Paşte.

Nu este singurul dosar în care este implicat Traian Băsescu. Potrivit unor surse citate zilele trecute de televiziunile de ştiri, şi Dosarul Flota ar urma să fie redeschis. Tiberiu Niţu nu a dat însă detalii despre alte dosare.

"Nu am dispus efectuarea unei astfel de situaţii (situaţia dosarelor în care este implicat Traian Băsescu şi care ar putea fi redeschise - n.r.). Cauza care impunea suspendarea urmăririi penale a încetat pe 22 decembrie. Nu stiu care dosare ar putea fi deschise", a declarat Niţu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.