Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au efectuat 14 percheziţii domiciliare în municipiul Galaţi, la locuinţele unor persoane bănuite de de trafic de droguri, de unde au ridicat 1,5 kilograme de substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, se arată într-un comunicat transmis joi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit că pe parcursul anului 2018, în mod repetat, persoanele în cauză ar fi cumpărat, deţinut şi vândut, pe raza municipiului Galaţi, substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 1,5 kilograme de substanţe de acest fel, fiind indisponibilizaţi 6.240 de lei, 320 de euro, precum şi cinci telefoane mobile.
Un număr 30 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT Galaţi în vederea continuării cercetărilor. Faţă de patru persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, din municipiul Galaţi, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior acestea fiind arestate preventiv.
Producători de droguri, săltați de DIICOT la Galați
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

526
Dacă centrala ta termică scoate aceste zgomote, poți avea motive reale de îngrijorare
526

27
Cisternă goală răsturnată în afara părţii carosabile, pe DN 2B
27

53
Şoferul care a provocat accidentul mortal de la Piteşti a fost reţinut; el refuzase să oprească la semnalul poliţiştilor
53

19
Salvamont: 58 de persoane, salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore
19

2.236
România e țara în care legile nu contează! Șoferul beat care a nenorocit o familie la Pitești avea antecedente similare și conducea fără permis
2.236

3.740
Silviu Predoiu îi trage frâna de mână lui Nicușor Dan: Nu este președintele României în sensul real
3.740

5.895
Aceste 4 zodii vor cunoaște fericirea supremă în primăvară lui 2026. Te numeri printre ele?
5.895

1.753
Secretul din acoperișul Turnului Sfatului din Sibiu: ce conține documentul vechi de 200 de ani care este ascuns acolo
1.753

1.681
Horoscopul zilei de 9 Martie 2026. Balanța are parte de o zi cu vești bune. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.681

1.036
Fulgere pe Marte: Descărcări electrice pe Planeta Roșie au fost confirmate de NASA
1.036

74
Bărbat, reţinut după ce l-ar fi bătut pe un şofer al unei firme de ride-sharing din Reşiţa
74

52
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit crucile care vor fi amplasate pe biserica schitului din Ciocârlia
52

2.085
Un șofer beat a ucis un om și a rănit grav alți trei oameni, la Pitești: A fost prins de Poliție, deși a fugit de la locul accidentului
2.085

















Comentează