Producătorii de medicamente ar putea suporta costurile de gestionare a deşeurilor de medicamente de la populaţie, fie în mod direct, prin contractarea serviciilor de colectare şi tratare a deşeurilor de către operatori economici autorizaţi, fie în mod indirect, prin organizaţii pentru implementarea răspunderii extinse a producătorilor (OIREP), se arată într-un comunicat al firmei de consultanţă EY, remis, joi, AGERPRES.
Este ceea ce se va întâmpla dacă şi deputaţii vor vota proiectul de lege aprobat de Senat. Mai mult, ar urma să fie instituit un sistem de verificare încrucişată a cantităţilor de deşeuri de medicamente raportate de producători, operatori economici, OIREP şi puncte de desfacere a medicamentelor, pentru un control strict al acestora, sub două sancţiuni deloc de neglijat - amendă şi/sau suspendarea ori retragerea licenţei.
Prevederile aprobate la 11 octombrie de Senat şi intrate în dezbaterea Camerei Deputaţilor vin, în acest fel, să completeze legislaţia existentă, să simplifice preluarea medicamentelor expirate de către farmacii şi să crească gradul lor de colectare şi gestionare.
Dacă până acum problema deşeurilor de medicamente era incomplet reglementată şi rezolvarea venea, în principal, de la farmacii, care preluau de la populaţie medicamentele expirate, iată că de aici înainte ea va căpăta un cadru strict. Astfel, producătorii şi importatorii de medicamente vor avea, de aici înainte, obligaţia gestionării deşeurilor de ambalaje şi vor trebui să achite o contribuţie anuală de 30 lei/kg pentru deşeurile care nu au fost colectate şi eliminate.
Tot producătorii şi importatorii de medicamente vor fi responsabili pentru finanţarea colectării şi eliminării deşeurilor, considerate a fi, de exemplu medicamente expirate, cu ambalaje deteriorate sau retrase de pe piaţă de producători. Ca şi în cazul deşeurilor de ambalaje, aceştia pot opta să realizeze acest lucru atât în mod individual, cât şi prin intermediul unei organizaţii de implementare privind răspunderea extinsă a producătorului (aşa numitele OIREP). OIREP-urile vor putea funcţiona doar în urma aprobării primite de la o comisie care ar urma să fie reglementată de către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor.
Pentru introducerea pe piaţă a produselor care se supun Legii nr. 353/2021, producătorii trebuie să se înregistreze la Administraţia Fondului pentru Mediu şi vor avea o obligaţie de a declara Direcţiei Politice a Medicamentului, o evidenţă cantitativă.
De asemenea, proiectul de lege precizează şi obligaţiile ce le revin OIREP-urilor, care vor trebui să raporteze lunar Administraţiei Fondului pentru Mediu, pe bază de documente justificative, cantitatea de deşeuri de substanţă farmaceutică colectată şi eliminată. Şi OIREP-urile vor avea obligaţia de a plăti anual, către Administraţia Fondului pentru Mediu, contribuţia de 30 lei per kilogram de deşeuri, pentru deşeurile care nu au fost colectate şi eliminate. Pentru situaţia în care OIREP intră în procedura insolvenţei, această obligaţie se va imputa producătorului.
Potrivit proiectului de Lege, obiectivele anuale privind colectarea şi eliminarea deşeurilor vor fi următoarele: pentru anul în curs - 10% din greutatea substanţei farmaceutice puse pe piaţă în anul precedent; din anul următor, însă, obiectivele devin mai strânse - 20% din greutatea substanţei farmaceutice puse pe piaţă în anul precedent; iar din cel de-al treilea an - un procent calculat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
De asemenea, proiectul de lege stipulează obligaţii şi pentru farmacii, pentru punctele de desfacere care comercializează către consumatorii finali medicamente, dintre care - să încheie contracte în vederea gestionării deşeurilor cu operatori economici autorizaţi, să asigure gratuit şi fără solicitarea datelor personale, pentru populaţie, posibilitatea de a se debarasa de deşeuri în recipiente dedicate; să ţină evidenţa lunară a deşeurilor preluate şi predate în vederea eliminării şi să o raporteze Administraţiei Fondului pentru Mediu. Însă, conform proiectului, farmaciile nu vor fi considerate colectori în înţelesul Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor şi nu vor avea obligaţia să se autorizeze suplimentar pentru îndeplinirea acestor obligaţii.
"Cum vor influenţa noile prevederi activitatea companiilor din sectorul farmaceutic? Conform proiectului de lege, neînregistrarea la AFM a producătorilor/importatorilor va fi considerată infracţiune şi sancţionată penal sau cu amendă. De asemenea, unele fapte considerate contravenţii (de ex. lipsa evidenţelor) se vor sancţiona cu amendă de până la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării. În cazul în are sunteţi un jucător în piaţa medicamentelor, ar trebui să consultaţi implicaţiile noilor prevederi pentru a vedea cum vă afectează şi să pregătiţi din timp procesul de raportare, inclusiv evidenţele documentare necesare, desemnarea persoanelor responsabile şi selectarea partenerilor pentru procesul de colectare", se arată în analiza EY.
Producătorii de medicamente ar putea suporta costurile de colectarea şi eliminarea medicamentelor expirate
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

660
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
660

587
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
587

2.890
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
2.890

2.046
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.046

36
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
36

23
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
23

1.041
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.041

1.147
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.147

33
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
33

2.230
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
2.230

75
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
75

2.719
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.719

78
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
78

















Comentează