Producătorul auto Ford se extinde în Mexic

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 01-11-2022

Actualizat: 01-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: pinterest

Producătorul auto Ford a deschis un nou centru global de tehnologie şi afaceri la Naucalpan, la periferia capitalei Mexicului, după o investiţie de 260 milioane de dolari, transmite Reuters.

Noul campus va găzdui operaţiunile de afaceri, activităţile globale de transformare şi cel mai mare centru de inginerie din Mexic. Aici vor lucra 9.000 de angajaţi în manieră hibridă, împărţindu-şi timpul între domiciliu şi campus, a anunţat într-un comunicat Ford.

Şi alte companii auto şi-au extins operaţiunile şi au anunţat anul acesta noi investiţii în Mexic, potrivit Agerpres.

Companiile germane Volkswagen şi Continental s-au angajat să investească luna trecută în Mexic aproape un miliard de dolari.

Şi grupul auto nipon Nissan anunţase în mai o investiţie de 700 milioane de dolari în Mexic, în următorii trei ani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri