Etichetele produselor de origine vegetală congelate ar putea conţine, în viitor, recomandarea ca aceste produse să fie preparate termic înaintea consumului, propunerea venind în teleconferinţa organizată miercuri de Comisia Europeană pe tema produselor congelate Greenyard.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), remis miercuri AGERPRES, în scurt timp, Comisia Europeană urmează să transmită o informare pe acest subiect, care va cuprinde recomandări pentru fi difuzate către consumatorii din toate statele membre.
"În urma discuţiilor, s-a propus ca pentru viitor să se menţioneze pe etichetele acestui tip de produse recomandarea ca acestea să fie preparate termic, înainte de a fi consumate (Listeria monocytogenes se distrugere prin tratare termică - fierbere)", precizează ANSVSA.
Teleconferinţa a fost organizată de Comisia Europeană, prin DG SANTE, cu toate statele membre, pentru a discuta aspecte legate de gestionarea situaţiei generată de prezenţa Listeria monocytogenes în porumbul congelat (produs de compania Greenyard din Ungaria) şi, posibil, în alte produse de origine vegetală congelate ale acestei firme.
S-a reiterat necesitatea ca autorităţile competente din statele membre să continue monitorizarea procedurilor de retragere a produselor companiei Greenyard din Ungaria.
"ANSVSA monitorizează în continuare procedurile de retragere şi rechemare ale firmelor distribuitoare şi a celor care comercializează produsele congelate, incluse pe lista de distribuţie comunicată", menţionează comunicatul citat.
Anterior, miercuri dimineaţa, Autoritatea Sanitară Veterinară a a anunţat că rezultatele de laborator au infirmat prezenţa Listeriei monocytogenes în probele prelevate din produsele congelate retrase preventiv de la comercializare. Este vorba despre fasole verde tăiată, broccoli, ardei gras fâşii, porumb dulce, amestec mexican de legume. Acestea s-au aflat pe lista de distribuţie a produselor congelate pentru care s-a iniţiat retragerea preventivă de la comercializare din statele membre.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost notificată oficial vineri seara cu privire la includerea României pe lista de distribuţie a produselor congelate aparţinând companiei "Greenyard" din Ungaria, pentru care s-a iniţiat deja retragerea preventivă în toate statele membre.
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a anunţat zilele trecute că porumbul congelat şi posibil şi alte legume congelate sunt sursa probabilă a contaminării cu bacteria Listeria Monocytogenes care afectează Austria, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie.
Până în data de 8 iunie 2018 au fost raportate 47 de cazuri, inclusiv nouă decese, informează EFSA.
Aceleaşi tulpini de Listeria Monocytogenes au fost detectate în legumele congelate produse de aceeaşi companie din Ungaria în 2016, 2017 şi 2018, ceea ce sugerează că tulpinile au persistat în fabrica de procesare în pofida procedurilor de curăţare şi dezinfecţie efectuate.
Informaţiile disponibile confirmă contaminarea de la fabrica din Ungaria. Totuşi, sunt necesare investigaţii amănunţite pentru a identifica punctele exacte ale contaminării la fabrica din Ungaria, precizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.
În 29 iunie 2018, Oficiul pentru siguranţa alimentară din Ungaria a interzis comercializarea tuturor legumelor congelate şi a produselor congelate mixte produse de fabrica afectată în perioada august 2016 - iunie 2018, solicitând retragerea lor imediată şi aducerea produselor în fabrică, pentru a se reduce riscul infectării.
Totuşi, este posibil să apară noi cazuri din cauza perioadei lungi de incubaţie a liseriozei (de până la 70 de zile). Pentru reducerea riscului infecţiei, consumatorii trebuie să gătească complet legumele congelate, chiar dacă acestea sunt consumate în mod obişnuit fără a fi gătite (de exemplu în salate sau smoothies). Aceste sfaturi se aplică în special consumatorilor cu cel mai ridicat risc de a contracta listerioza, cum ar fi vârstnicii, femeile însărcinate, nou-născuţii şi adulţii care au un sistem imunitar slăbit, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.
Produsele vegetale congelate ar putea avea pe etichetă recomandarea preparării termice
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

1.114
Aceste 4 zodii lasă ghinionul în urmă: vor fi răsplătite cu bani, relații și împlinire
1.114

1.730
Ai auzit de metoda 'bulgărele de zăpadă'? Iată cum te poate scăpa de datorii
1.730

3.099
Îl folosești zilnic, dar nu știi că e 'cuibul' preferat al gândacilor de bucătărie. Despre ce aparat e vorba
3.099

3.731
O bancă va fi vândută în România. Cine este aproape să o preia
3.731

2.071
Verdictul Moody’s, după finalizarea revizuirii periodice a ratingurilor României / Reacţia Ministerului Finanţelor
2.071

8.224
Proiect controversat în România: orașul în care se va face un 'cartier roșu' dedicat adulților
8.224

900
Prins în plasa 'Măicuței Marta': cum a pierdut un bărbat zeci de mii de lei sperând că-și recapătă iubita
900

861
Horoscopul zilei de 8 Martie 2026. Taurii intră într-o perioadă încărcată de noroc și abundență. Află ce se întâmplă cu zodia ta
861

2.323
Alertă alimentară: Două tipuri de pâine Vel Pitar, retrase din magazine după descoperirea unor bucăți de plastic
2.323

3.303
Avionul de evacuare din Oman a venit cu 14 locuri goale. Explicațiile Oanei Țoiu nu rezolvă contradicția, ci o complică
3.303

27
Alexandru Leuțu, Poliția Română: Raportarea consumului de droguri este un ajutor pentru cei aflați în pericol
27

44
Mașină ajunsă în apă pe Splaiul Unirii – Glina. Șoferul a scăpat nevătămat
44

1.083
FOTO Vinerea neagră în Brăila. Încă un accident grav: O persoană a murit, două sunt încă încarcerate
1.083

















Comentează