Profesor acuzat că lua mită de la elevi pentru a-i promova

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 31-05-2024

Actualizat: 31-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Un profesor din județul Arad este acuzat că a primit mită de la elevii săi pentru a-i promova. Procurorii au decis continuarea urmăririi penale în acest caz.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă suspectul I.I.-D., pentru luare de mită, în formă continuată (16 acte materiale), informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

În calitate de profesor şi diriginte la clasele de seral la unul dintre liceele din judeţul Arad, în perioada anilor 2022 - 2023, suspectul a pretins şi primit diferite sume de bani de la mai mulți elevi în clasele de seral, cărora le era profesor şi diriginte, în schimbul cărora ar fi facilitat promovarea acestora. Practic, i-a notat fictiv, a omis să îi treacă absenți la materiile sale și a procedat la întocmirea referatelor pentru a le asigura acestora promovarea la toate materiile, fără ca elevii să participe la cursuri.

Nu au fost dispuse măsuri preventive.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri