ÎNFIORĂTOR Un profesor a abuzat sexual 36 de copii, cu vârste între 4 și 8 ani: A fost arestat de poliția din Madrid

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-04-2021

Actualizat: 25-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: houstonchronicle.com

Poliţia spaniolă a anunţat că a arestat un profesor britanic, prezentat ca un ''prădător sexual periculos'', care a abuzat 36 de copii la Madrid şi este deja condamnat în Regatul Unit, relatează AFP.

Victimele aveau între 4 şi 8 ani. Suspectul avea ''o cantitate imensă de fotografii şi videoclipuri'' pe care apoi le-a postat pe forumuri pedofile prin intermediul reţelei de internet criptate Tor, a declarat poliţia într-un comunicat.

Suspectul, care oferea ocazional servicii de babysitter, şi-a ascuns cazierul judiciar din Regatul Unit folosind o identitate falsă şi documente falsificate, scrie agerpres.ro.

''A profitat de statutul său de profesor pentru a avea acces la victime şi pentru a câştiga încrederea părinţilor şi, în acest fel, a putut deţine o cantitate uriaşă de material'', a indicat poliţia.

Ancheta a început la începutul anului 2020, când poliţia spaniolă a fost contactată de cea australiană care a detectat imagini pe reţeaua Tor care păreau să fi fost difuzate de cineva din Spania.

Poliţia spaniolă a descoperit atunci că o mare parte din imagini au fost realizate într-o şcoală primară bilingvă din Madrid.

Anchetatorii l-au demascat în cele din urmă pe profesorul care îşi schimbase identitatea pentru a ascunde faptul că fusese deja condamnat la doi ani de închisoare în Regatul Unit pentru că deţinea imagini cu copii victime ale abuzurilor sexuale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri