Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice (CNTEE) Transelectrica a raportat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 77 de milioane de lei, mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când acesta a fost de 38 de milioane de lei, notează Agerpres.
În acest sens, potrivit rezultatelor publicate vineri de companie, profitul net înregistrat la trei luni a fost de aproape trei ori mai mare decât profitul bugetat pentru perioada ianuarie - martie 2020 şi a reprezentat aproximativ 88% din profitul bugetat pentru întreg anul 2020.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, profitul net obţinut de operatorul naţional de transport al energiei electrice, în trimestrul 1 al anului în curs, a cunoscut o creştere cu 103%, iar rezultatul net pozitiv a fost obţinut ca urmare a aplicării unor decizii prudenţiale de management constând în reducerea în ansamblu a tuturor elementelor de cheltuială.
Totodată, în perioada analizată, CNTEE Transelectrica a cunoscut o îmbunătăţire şi din punct de vedere al profitabilităţii activităţii, astfel că profitul total din activitatea de exploatare a crescut cu 116%, pe fondul reducerii tuturor costurilor.
Pe zona principală a activităţilor de bază (transport şi dispecerizare Sistemul Energetic Naţional), în T1 2020, compania a obţinut rezultate financiare comparative cu aceeaşi perioadă a anului 2019, înregistrând o scădere nesemnificativă determinată, în principal, de diminuarea cu 3% a veniturilor din transport şi a altor venituri pe piaţa de energie provenită din cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor mai redusă cu 1,8%, precum şi din reducerea tarifului mediu pentru serviciul de transport aprobat de ANRE.
Potrivit sursei citate, pe segmentul activităţilor cu profit zero, în primele trei luni ale anului, s-a înregistrat o creştere financiară de 50,6 milioane de lei, faţă de pierderea de 28 milioane de lei, înregistrată în T1 2019.
De asemenea, veniturile din serviciile de sistem tehnologice au crescut cu 20%, până la 188 de milioane de lei, la 31 martie 2020, comparativ cu 157 milioane de lei, la 31 martie 2019, "determinată de majorarea tarifului aprobat de ANRE pentru aceste servicii, concomitent cu scăderea cu 10% a cheltuielilor privind serviciile de sistem tehnologice în trimestrul 1 al anului 2020, faţă de cele cele din perioada aferentă anului 2019 (166 milioane de lei în primul trimestru al anului 2020 versus 185 milioane de lei în trimestrul 1 al anului 2019)".
Compania Naţională de Transport al Energiei Transelectrica SA este operatorul de transport şi de sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 staţii electrice de transformare şi 8.834,3 kilometri de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.
Profitul Transelectrica s-a dublat în primul trimestru din 2020
Explorează subiectul
Articole Similare

2.240
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
2.240

1.255
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.255

528
Cât a investit România în apărare, în ultimii ani: Europa pompează sute de miliarde pentru înarmare
528

1.652
Concedieri la cel mai mare producător din industria chimică românească: cel puțin 1.200 de angajați concediați
1.652

40
Patria Bank – Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2025
40

30
România primește avizul formal OCDE pentru guvernanța publică, un pas important spre aderare
30

2.276
BNR anunță că inflația va crește iar în România: Măsurile lui Bolojan lovesc în prima jumătate a anului
2.276

5.863
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
5.863

28
Volum record de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2025 – de aproape patru ori mai mare decât în anul anterior
28

1.657
Gură de oxigen - Ministrul Finanțelor anunță că ianuarie e prima lună cu excedent bugetar
1.657

62
Piața auto din Rusia, cel mai slab început de an din ultimele două decenii
62

35
ANAR: Finalizarea acumulării Mihăileni rămâne un obiectiv strategic pentru protejarea comunităţilor din judeţul Hunedoara
35

64
Antibiotice Iași își consolidează poziția internațională: Compania are în curs de autorizare 65 de medicamente pe pieţele externe
64

















Comentează